Percheziții în dosarul azilului din Timiș, unde zeci de bătrâni au fost găsiți în condiții improprii. Ce acuzații au fost aduse

Data publicării:
maini de batrani
Imagine cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Poliţiştii din Timiş au făcut 13 percheziţii în cazul azilului din judeţul Timiş de unde bătrânii au fost relocaţi şi ţinuţi în condiţii mizerabile şi au ridicat mai multe documente. Dosarul de cercetare este preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Sunt acuzaţii de lipsire de libertate în mod ilegal, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, ucidere din culpă şi purtare abuzivă.

 Poliţiştii din Timiş au explicat, duminică după-amiază, cum au depistat probleme la azilul de bătrâni din Lenauheim şi cum au ajuns cei internaţi aici să trăiască în condiţii mizerabile.

„La data de 5 decembrie 2025, în urma unui control comun efectuat de poliţiştii din cadrul IPJ Timiş şi lucrătorii AJPIS Timiş la un cămin din Lenauheim cu privire la faptul că persoanele vârstnice ar fi ţinute în condiţii improprii, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod legal, aflat sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. Ulterior, în data de 10 decembrie 2025, poliţiştii, împreună cu reprezentanţii AJPIS Timiş, s-au deplasat la un imobil din Cenad, unde au găsit 78 de persoane, care erau cazate fără respectarea condiţiilor legale, fapt pentru care s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi”, a transmis IPJ Timiş, preluat de News.ro. 

La data de 12 decembrie 2025, cauzele au fost  preluate sub supraveghere de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, care a reunit dosarele întocmite urmând a fi făcute cercetări pentru lipsire de libertate în mod ilegal, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, ucidere din culpă şi purtare abuzivă.

„Având în vedere aceste aspecte, pentru administrarea probatoriului, la data de 13 decembrie 2025, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au efectuat 13 percheziţii domiciliare în judeţul Timiş, pentru ridicarea de documente referitoare la activitatea societăţii comerciale, precum şi a întregului personal implicat”, a mai precizat IPJ Timiş.

Poliţiştii şi inspectorii DGASPC Timiş au descoperit, într-o locuinţă, 76 de bătrâni cazaţi în condiţii improprii, după ce căminul în care au fost internaţi a fost închis în urma unor nereguli.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme