Sari la conținut

Remus Borza: Infractorii la pușcărie, nevinovaţii în libertate!

Anca Jurma a anunțat în urmă cu câteva zile că nu dorește prelungirea interimatului la șefia DNA, astfel că Nistor Călin a preluat conducerea Direcției. Deputatul independent Remus Borza a amintit că Nistor Călin a avut rezultate excepționale în cariera sa de procuror și că are încredere în „capacitatea sa profesională și managerială”. Remus Borza a subliniat însă că nimeni nu e mai presus de lege, iar magistrații, la rândul lor, trebuie să fie onești, iar „locul celor care șpagă, care devalizează sau trădează statul român, care fac evaziune fiscală, care vând resursele țării pe nimic este la pușcărie”.

Remus Borza: „Săptămâna aceasta s-a produs o mutare spectaculoasă la conducerea DNA. Anca Jurma a refuzat să-și mai prelungească interimatul. Apreciez perioada de șase luni de interimat a procurorul-șef Jurma. A încercat să aducă echilibru, să tempereze și să înfrângă pornirile unor procurori care nu fac cinste acestei instituții. Sunt multe „portocale” în DNA. Spuneam încă de acum doi ani că unitatea de elită de la Ploiești nu e un caz singular. Recent, au apărut în spațiul public înregistrări care demonstrau aceleași practici nelegale de instrumentare a dosarelor penale și la structurile DNA de la Oradea și Brașov. Încă de atunci ziceam că se impun un audit și o evaluare obiectivă a performanței fiecărui procuror DNA.

Cred în misiunea DNA

În conferința de presă ținută de Anca Jurma la încheierea mandatului, a precizat că și-ar dori ca provizoratul de la DNA să se încheie cu numirea unui procuror-şef dedicat actului de justiţie, corect şi profesionist, a unui procuror căruia să i se dea şansa şi mijloacele pentru a reuşi. Si eu îmi doresc același lucru. Până la numirea unui procuror șef cu un mandat de 3 ani a fost numit ca interimar Călin Nistor, procuror-şef adjunct DNA. Cred în capacitatea sa profesională și managerială. E un procuror cu o experință de peste 20 de ani. În 2013, a fost promovat de către Daniel Morar la conducerea DNA tocmai pentru rezultatele sale excepționale: 45 de rechizitorii și nicio achitare. Cred în continuare și în DNA. În misiunea acestei instituții de a asana societatea românească de anumite năravuri incompatibile cu o societate civilizata și europeană.

În decembrie 2018, ca efect al deciziei Curții Constituționale privind compunerea completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație, au fost eliberate foarte multe persoane aflate în executarea pedepselor. Sigur că unele nu trebuiau să fie condamnate. Vorbim de victimele unui sistem opresiv, care a decimat elitele economice și politice ale țării, falsificând sau denaturând probe, obținând denunțuri ori mărturisiri prin forță și șantaj, instrumentând infracțiuni de drept comun pe mandate de siguranță națională. Însă, în egală măsură, sunt mulți condamnați care trebuiau să rămână în pușcărie. Ca să dau un singur exemplu, în decembrie au fost eliberați și cei care au devalizat statul român de zeci de milioane de euro prin celebrele restituiri de proprietăți de la ANRP. La fel de frustrant e că în marile dosare de corupție, precum EADS sau Microsoft, capii grupurilor infracționale au scăpat basma curată după ce au dat un tun statului român de câteva sute de milioane de euro.

Acoperiții din justiție-afară din sistem!

Deși este măcinată de scandaluri publice și dezvăluiri, DNA rămâne o instituție vitală pentru România. Ii încurajez pe procurori și judecători să își îndeplinească misiunea încredințată de lege. Toleranță zero pentru orice tip de infracțiune și pentru orice infractor, dar cumpătare, obiectivitate și legalitate în înfăptuirea actului de justiție. Se pune problema unei lustrații, mai ales la nivelul ÎCCJ. Este instanța supremă a statului român de la care așteptăm dreptate și nu nedreptate. Toți acei magistrați care se simt cu musca pe căciulă ar trebui să facă un pas înapoi. Toți cei care au colaborat cu serviciile ar trebui să iasă din sistem. Colaborarea sau apartenența la serviciile de informații a unui magistrat este interzisă prin lege. Încălcarea unei atare interdicții ar trebui sancționată penal. Avem nevoie de o asanare și o recredibilizare a sistemului judiciar românesc.

Noi, în Parlament, deși suntem atacați din toate părțile, inclusiv de magistrați, am onorat și onorăm în continuare puterea judecătorească. În primul rând, printr-un buget cât Casa Poporului de mare. 7.000 de judecători și procurori au un buget de 5 miliarde lei. De 15 ori mai mult decât bugetul Ministerului Economiei, de 10 ori mai mult decât bugetul Ministerului Energiei, de 5 ori mai mult decât bugetul pentru Antreprenoriat și IMM-uri, care girează activitatea a peste 450.000 de IMM-uri, având peste 2 milioane de angajați și reprezentând principalul motor de creștere economică al României. Magistrații au salarii de trei ori mai mari decât un parlamentar. Știți cine este cel mai bine plătit bugetar din România? Procurorul general. Taica Lazăr pleacă în fiecare lună acasă cu peste 11.000 euro! Am înțeles să plătim foarte bine magistrații tocmai pentru a-i feri de orice tentație și pentru a înfăptui cu obiectivitate și celeritate actul de justiție. Dar trebuie să înțeleagă că nici ei nu sunt mai presus de lege și cu atât mai puțin nu sunt Dumnezei pe pământ.

Locul lor e la pușcărie!

CSM, Inspecția Judiciară, noua Secţie de anchetare a infracţiunilor din justiţie să își facă datoria.Sa sancționeze drastic, inclusiv prin excluderea din magistratură pe cei care au încălcat legea, au arestat și condamnat persoane inocente, au politizat actul de justiție. În egală măsură, marea majoritate de magistrați onești din România trebuie să continue lupta cu infracționalitatea. Câtă vreme își exercită mandatul cu bună credință și în deplină legalitate nu au de cine și de ce a se teme. Locul celor care iau șpagă, care devalizează sau trădează statul român, care fac evaziune fiscală, care vând resursele țării pe nimic este la pușcărie!”

Sursa: remusborza.ro

Etichete: DNA , remus borza , procuror-sef dna , justitie romania

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale