RETROSPECTIVĂ 2013. Marile dosare de corupție și marile prejudicii aduse statului

Data publicării:
penali

Anul 2013 a însemnat finalul anchetei în dosarul Referendumului. În mai puţin de 12 luni, cel mai complex dosar instrumentat la DNA în ultimii ani a fost trimis în instanţă. 75 de oameni ar fi vrut să schimbe rezultatul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Al doilea om în Executiv, dar şi în PSD, este cel care ar fi orchestrat întregul sistem.

„Citesc şi declaraţiile martorilor şi mă uit cu atenţie, iar deocamdată nu văd altceva decât descrierea campaniei electorale”, a spus Liviu Dragnea, vicepremierul României.

În 2013, mai multe anchete au aratat cum mai marii companiilor de stat, uneori cu ajutor din Guvern sau din Parlament, puneau umărul la îngroparea investigaţiilor. Cazul Hidroelectrica, companie proaspăt ieșită din insolvenţă ilustrează perfect situaţia. Doi şefi cu mare putere de decizie au ajuns în arest, denunţaţi de unul dintre colegii lor.

Cei doi au vrut să ajute un trader de energie să obţină un contract de 300 de milioane de euro cu societatea de stat, care însă păgubea Hidroelectrica. Un 1.500.000 era mita pentru semnarea contractului. Ministrul Energiei, Constantin Niță, a fost şi el în atenţia procurorilor.

Romgaz, o altă mare companie din sistemul energetic naţional, a fost de asemenea căpuşată, spun anchetatorii, cu ajutor guvernamental. Procurorii arată spre doi foşti miniştri, Adriean Videanu și Varujan Vosganian.

Dacă pentru Videanu, şeful statului a acordat rapid aviz pentru anchetare, Varujan Vosganian a fost pus la adăpost de colegii senatori, care au respins cererea procurorilor. Ulterior însă, acesta şi-a dat demisia de la Ministerul Economiei. Cei doi l-ar fi favorizat pe cel mai bogat om de afaceri român, Ioan Niculae, să obţină de la stat gaze la preţ preferenţial. Prejudiciul: 130 de milioane de dolari.

O altă anchetă a anului 2013 a arătat cum patronul unui mare trust de presă şi-a folosit posturile de televiziune pentru şantaj.

„Pentru respect, dau şi ochelarii jos. Să-i transmit la modul cel mai serios lui Băsescu Traian că, adversitatea noastră politică, de mare notorietate, de ani de zile, nu trebuie să afecteze valori fundamentale ale societăţii româneşti, cum e familia şi libertatea de exprimare pentru care au murit oameni în decembrie”, a spus Dan Voiculescu.

Şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, a stat o săptămână în arest, dupa ce l-a ameninţat pe administratorul RCS-RDS că publică informaţii compromiţătoare despre contracte pe care acesta şi-a pus semnătură.

În acelaşi dosar a fost pusă sub acuzare şi fiica liderului PC, Camelia Voiculescu, dar şi companiile prin care sunt operate televiziunile trustului Intact.

Un alt fost ministru, Ovidiu Silaghi a dat şi el cu subsemnatul în faţa procurorilor în 2013. L-a adus acolo denunţul omului de afaceri Nelu Iordache, care le-a spus anchetatorilor că, pentru a nu pierde contractele cu statul, i-a pus pe masa fostului ministru al Transporturilor 200.000 de euro.

Un alt caz a scos la iveală cine sunt regii cărnii de pui din România şi cum şi-au construit averi de zeci de milioane de euro. Patronii a opt mari ferme au ajuns în arest pentru evaziune fiscală. Dosarul a generat un adevărat scandal alimentar, după ce a scos la iveală modalitatea lipsită de scrupule prin care produse vechi, chiar alterate, erau puse cu bună ştiinţă în vânzare. Peste 50 de milioane de euro este prejudiciul reclamat de procurori.

Tot evaziune fiscală este acuzaţia adusă de procurori companiei Roşia Montana Gold Corporation. Ar fi fost implicată într-un circuit financiar complex cu rădăcini în judeţul Prahova, pus pe picioare de un fost consilier guvernamental. Prejudiciul total în dosar este de peste 60 de milioane de euro.

În 2013, nouă parlamentari au ajuns în instanţă, pentru că şi-au angajat rudele în cabinetele parlamentare. Printre ei, nume sonore din mai multe partide, precum Mate Andras Levente, Oana Niculescu Mizil sau liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Marian Neacşu. Alti zece parlamentari sunt anchetati pentru fapte similare. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...