Senator PSD: Opoziţia isterizează lumea privitor la modificările Codului de procedură

Data publicării:
adrian tutuianu_govro

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu susţine, într-o postare pe Facebook, că Opoziţia ''isterizează'' lumea cu privire la modificările Codului de procedură penală, iar pe piaţă sunt vehiculate multe informaţii false.

''Putem admite că nu toate soluţiile adoptate sunt în afara oricăror critici. Dar, două lucruri sunt esenţiale: Codul de procedură penală trebuia modificat pentru ca peste 100 de texte să fie puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale; decizii pronunţate în ultimii ani; era obligatorie, începând cu 1 aprilie 2018, transpunerea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale'', spune Ţuţuianu.

În caz de netranspunere, adaugă parlamentarul social-democrat, România risca sancţiuni de 100.000 euro pentru fiecare zi de întârziere.

Ţuţuianu afirmă că dezbaterile la Codul de procedură penală au demarat încă de anul trecut, ''fiind total falsă afirmaţia potrivit căreia nu a existat dezbatere''.

Parlamentarul mai menţionează că Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asociaţiile magistraţilor au participat la dezbaterile în proiectul de lege, fiind preluate majoritatea propunerilor.

''Cu titlu de exemplu, Guvernul Cioloş, în anul 2016, a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2016 prin care a modificat, fără niciun fel de dezbatere, 151 de articole din Codul de procedură penală. De asemenea, în iunie 2009, Codul penal şi Codul de procedură penală au fost adoptate de Guvernul Boc prin procedura angajării răspunderii.

Aşa-zisa societate civilă, dar şi partidele politice care astăzi contestă modificările făcute, la acele momente, nu au avut nimic de contestat'', precizează vicepreşedintele Senatului, Adrian Ţuţuianu.

Parlamentarul social-democrat prezintă şi câteva dintre modificările aduse Codului de procedură penală.

''În final, pe scurt, fără manipulare şi dezinformare, modificările Codului de procedură penală vizează următoarele aspecte: bănuiala, suspiciunea sau propunerea rezonabilă au fost înlocuite cu sintagma probe sau indicii temeinice, în tot cuprinsul Codului de procedură penală; probele constatate nule pe tot parcursului procesului vor fi eliminate, nu doar cele din etapa iniţială, de început, a procesului; audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24; martorii acoperiţi, total sau parţial, nu mai pot fi folosiţi; condamnările dispuse exclusiv în baza unor declaraţii ale unor denunţători (beneficiari de reduceri de pedepse) trebuie susţinute şi cu alte probe'', spune Adrian Ţuţuianu.

O altă modificare prezentată de Ţuţuianu în postarea sa se referă la renunţarea la practica utilizării mandatelor de siguranţă naţională cu scopul de a proba fapte care nu sunt de siguranţă naţională.

''În cursul urmăririi penale sau al judecăţii sunt permise comunicările şi furnizarea de informaţii din dosare doar dacă sunt justificate de un interes public sau sunt în interesul descoperirii adevărului. Sunt interzise referirile publice la persoanele suspectate ca şi cum ar fi condamnate. Altfel spus, se transpune directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie. În fond, sunt chestiuni de bun-simţ, specifice statului de drept cu instituţii puternice care respectă în egală măsură legea, dar şi, până la decizia definitivă şi revocabilă, dreptul presupusului vinovat/făptuitor'', mai precizează senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...