Un avocat român și soția sa, suspectați de crimă, sunt extrădați din Elveția

Data publicării:
politie digi24-5

Prima care a ajuns în țară este suspecta. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi ucis-o pe mama soţiei avocatului. Ei au părăsit România la puţin timp după crimă, trupul victimei fiind descoperit chiar în prima zi de Crăciun, pe un câmp din apropierea Oradei.

Soţia avocatului a ajuns în această noapte în România puţin după miezul nopţii, cu o cursă aeriană Amsterdam - Bucureşti şi este adusă sub escortă la Oradea. Ea este apoi prezentată magistraţilor Curţii de Apel pentru audieri, după care judecătorul va putea dispune punerea în executare a mandatului naţional de arestare, emis pe numele ei în lipsă.

La fel se va proceda şi cu avocatul Cosmin Moraru, care urmează să fie adus în ţară vineri noapte.

Cei doi soţi sunt acuzaţi că au ucis-o pe Paraschiva Wilhan, mama soţiei avocatului, la începutul lunii decembrie.

Cadavrul femeii a fost descoperit în prima zi de Crăciun pe un câmp în localitatea bihoreană Nădar, la aproximativ 40 de kilometri de Oradea. Avocatul şi soţia sa au părăsit ţara la câteva ore de la comiterea crimei şi au fost găsiţi câteva zile mai târziu în Elveţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...