Kremlinul anunță modernizarea triadei nucleare. Planul armatei ruse se întinde până în 2036

Data actualizării: Data publicării:
focoase rachete nucleare
Focoasele nucleare ale unei rachete balistice. Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Getty Images

Planul de dezvoltare a forţelor armate ruse prevede modernizarea triadei nucleare a ţării în următorii ani, a anunţat Kremlinul, potrivit unui raport analizat de președintele Vladimir Putin împreună cu alți oficiali ruși.

„O atenţie deosebită se acordă îmbunătăţirii capacităţilor forţelor terestre, menţinerii şi modernizării triadei nucleare, dezvoltării unui sistem universal de apărare antiaeriană şi creşterii potenţialului de export al armelor şi echipamentelor ruseşti”, arată un raport care a fost analizat vineri de preşedintele rus Vladimir Putin împreună cu înalţi oficiali ai ţării.

Forţele Nucleare Strategice Ruse, cunoscute şi sub numele de triada nucleară, sunt compuse din rachete balistice intercontinentale, care pot transporta mai multe focoase nucleare, submarine nucleare şi aviaţie strategică, mai informează EFE preluată de Agerpres.

Programul în discuţie va fi implementat între 2027 şi 2036, conform documentului.

În plus, este planificată utilizarea pe scară largă a inteligenţei artificiale în cadrul forţelor armate ale ţării.

„Programul Statal de Armament pentru perioada 2027-2036 prevede implementarea pe scară largă a tehnologiilor inovatoare, inclusiv a inteligenţei artificiale”, se menţionează în document.

În ultimii ani, Rusia şi-a mărit producţia de arme şi muniţii de 22 de ori, a declarat Putin în timpul întâlnirii.

Potrivit lui Putin, armata rusă acumulează acum o experienţă nepreţuită în cadrul operaţiunii militare din Ucraina, care defineşte noua imagine a forţelor armate ale ţării.

În iunie, preşedintele rus a cerut crearea unui Plan Statal de Apărare până în 2036, care să profite de experienţele din timpul războiului din Ucraina şi de tendinţele moderne în dezvoltarea armelor la nivel mondial.

Potrivit lui Putin şi Statului Major General rus, până în prezent, 95% din armamentul Forţelor Nucleare Strategice ruse a fost deja modernizat.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
În ce insule din Grecia a fost observat peștele-iepure. Harta zonelor monitorizate de autorități
Digi FM
Scandal la Evaluarea Națională 2026. Profesorii acuză că au fost ținuți până la opt ore în școli din cauza...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"M-a înjurat în nemțește crezând că nu mă prind". Ce a pățit Andreea Bănică pe Aeroportul Otopeni înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Angelina Jolie, dezvăluiri rare despre ultimii ani: „Într-un fel, viața m-a frânt puțin!” Cum a schimbat-o...
Adevarul
Premierul maghiar Péter Magyar lansează „Operațiunea Purgatoriu” pentru eliminarea „mafiei lui Viktor Orbán“
Newsweek
Pensionar cu 7 ani la grupa a II-a, pensie de doar 1.700 lei. Câți ani a muncit în total? Cum a pierdut bani?
Digi FM
„A fost ciudat să am Hollywoodul în salonul de spital”. Angelina Jolie, față în față cu una dintre cele mai...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce șoferii nu au rău de mașină. Organismul folosește simultan informații din mai multe surse
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Tom Hanks rupe tăcerea la 26 de ani de la „Naufragiatul”. Scena pe care refuză să o privească și astăzi: „Mă...
UTV
Cabral a vorbit despre viața după divorțul de Andreea Ibacka. „Stau cu copiii și merg să pun muzică la câteva...