Video PF Daniel, mesaj de Sărbători: „Să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace pe pământ şi bunăvoire între oameni”

Data actualizării: Data publicării:
PF Daniel
Foto: Profimedia

„Sărbătoarea Naşterii Domnului ne cheamă să preamărim pe Dumnezeu pentru darul sfânt al vieţii, să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace pe pământ şi bunăvoire între oameni” a transmis, vineri seară, prin intermediul unui mesaj video, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

"În noaptea când s-a născut Pruncul Iisus într-o peşteră, lângă Bethleem, o ceată de înger cânta: 'Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire'. Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei Fecioare. Pruncul Iisus este fiul veşnic al tatălui ceresc, care s-a născut ca om pe pământ pentru ca pe oamenii muritori să-i înalţe la viaţa veşnică din ceruri", transmite Patriarhul.

Întâistătătorul BOR adaugă că "Sărbătoarea Naşterii Domnului ne cheamă să preamărim pe Dumnezeu pentru darul sfânt al vieţii".

"Să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace pe pământ şi bunăvoire între oameni. Cu prilejul Sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2025 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi fericire, pace şi bucurie, dimpreună cu urarea La mulţi ani!", a mai transmis Patriarhul Daniel, potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pastorala de Crăciun

În urmă cu trei zile PF Daniel a dat publicității obișnuita Pastorală de Crăciun.

Naşterea Domnului este "o sărbătoare a bucuriei pe care ne-o dăruieşte nouă Dumnezeu-Tatăl în Fiul Său, Hristos - Mântuitorul, prin lucrarea Sfântului Duh, în Biserică şi în sufletele credincioşilor", afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Crăciun.

"Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost vestită de îngeri ca fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru că ea este bucuria mântuirii. Iar pentru că vestea aceasta a mântuirii adusă de îngeri oamenilor a fost primită cu credinţă, ea a rodit atunci bucurie mare în sufletele credincioşilor şi rodeşte şi acum bucurie din an în an. Iată de ce Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei pe care ne-o dăruieşte nouă Dumnezeu-Tatăl în Fiul Său, Hristos - Mântuitorul, prin lucrarea Sfântului Duh, în Biserică şi în sufletele credincioşilor", a transmis Patriarhul Daniel.

Potrivit Patriarhiei, anul acesta, textul Pastoralei de Crăciun (2024) reproduce aproape integral textul Pastoralei de Crăciun din anul 2007, intitulat "Naşterea Domnului - bucuria credinţei".

"S-a decis republicarea acestui text întrucât reprezintă o frumoasă armonizare cu tema Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi constituie un îndemn la bucurie şi nădejde, dar şi la ajutorarea aproapelui aflat în suferinţă", a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi.

 

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care italienii pun un gălbenuș de ou în cafea. Se numeşte „cafeaua ţărănească” şi este un...
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Antonia, internată 11 zile în spital după o procedură estetică. Artista a rupt tăcerea: „Ar fi putut să aibă...
Film Now
Actriță de Oscar, una dintre cele mai frumoase din lume. Jennifer Connelly, la 55 de ani. Are 3 copii, e...
Adevarul
Cum a fost scoasă din țară lidera opoziției din Venezuela. Detalii inedite ale misiunii, relatate de un...
Newsweek
Fostul șef Romsilva avea 8.000€ salariu, plus 1.000€ pensie și 7 case. La pensionare și-a dat 55.000€ bonus
Digi FM
Judecătoarea Raluca Moroșanu, o nouă declarație după momentul viral de la conferința de la Curtea de Apel. Ea...
Digi World
Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!” Două...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum arată azi casa din “Singur acasă” și cui ii apartine
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție