Mircea Lucescu, internat în continuare la Cardiologie: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare”

Data actualizării: Data publicării:
mircea lucescu langa banca tehnica
Mircea Lucescu. Foto: Profimedia

Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, se află internat la secția de cardiologie a Spitalului Universitar. În condițiile în care se apropie un meci decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026, oficialii Federației Române de Fotbal ar lua în calcul un „plan B”, dacă starea de sănătate a selecționerului nu se îmbunătățește, potrivit digisport.ro. Lucescu a transmis, printr-un comunicat de presă semnat de Federația Română de Fotbal, că „nu sunt motive de îngrijorare”.

Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a ajuns pentru a treia oară la spital în decurs de o lună, potrivit digisport.ro.

Selecționerul echipei naționale de fotbal ar fi internat în acest moment la Spitalul Universitar, secția cardiologie.

„Selecționerul echipei naționale a României, domnul Mircea Lucescu, se află internat în spital pentru supraveghere medicală, unde urmează un tratament antibiotic, ca urmare a unei infecții subcutanate, iar evoluția este favorabilă”, potrivit comunicatului transmis de FRF pe 3 februarie. 

FRF ar căuta un Plan B. Lucescu: „Nu sunt motive de îngrijorare”

În acest context, și cu un meci decisiv care se apropie, oficialii Federației Române de Fotbal (FRF) așteaptă noi semnale despre starea de sănătate a selecționerului.

Astfel, șefii FRF ar lua în calcul un „plan B” pentru banca României, în cazul în care Mircea Lucescu nu va fi apt pentru barajul cu Turcia.

Cel care l-ar putea să îl înlocuiască pe Mircea Lucescu este Gheorghe Hagi, conform jurnalistului Decebal Rădulescu. 

Însă tot FRF a inclus un mesaj al selecționerului în comunicatul transmis pe 3 februarie.

„Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult. Este pur și simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observație”, a punctat selecționerul.

Echipa națională a României urmează să întâlnească Turcia în semifinalele barajului de calificare la Cupa Mondială 2026.

Meciul va avea loc pe 26 martie, la Istanbul.

Dacă România trece de Turcia, în finala barajului de calificare la Cupa Mondială ar urma să întâlnească învingătoarea dintre Slovacia sau Kosovo, pe 31 martie.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...