Video „Moda” bolilor inventate la AEP. Țuțuianu: „Un angajat aflat în Dubai, care critica repatrierile, era în concediu medical”

Data actualizării: Data publicării:
tutuianu 170629_AUDIERI_GUVERN_TUDOSE_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_1
FOTO: INQUAM Photos - Octav - Ganea

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat că în cadrul AEP au fost luate 1.130 de concedii medicale în perioada 2023-2026, precizând însă că în anii electorali angajații „nu prea se îmbolnăvesc” pentru că au venituri din două locuri. Țuțuianu a prezentat și cazul unui angajat care s-ar fi aflat în Dubai în timpul concediului medical, însă acesta a respins ulterior acuzațiile.

ACTUALIZARE Angajatul a respins acuzațiile și susține că certificatul medical cerut era real.

„Aș vrea să vă spun că certificatul medical despre care ați vorbit, cel dinainte, a fost emis în baza unor documente și investigații și este absolut real, domnule președinte. Eu nu am fost în Abu Dhabi în timpul concediului medical, ci în timpul concediului de odihnă”, i-a transmis acesta lui Adrian Țuțuianu, prin intermediul unui videoclip. 

Știrea inițială

„E o modă cu concediile medicale. Și e o modă rea. (...) În perioada 2023 – februarie 2026 1130 de concedii medicale. Dar ce este foarte interesant. În anii electorali oamenii nu se îmbolnăvesc, nici din structura centrală, nici din structura locală. De ce nu se îmbolnăvesc în perioada respectivă? Pentru că iau bani de la AEP şi iau bani ca personal tehnic la Biroul Electoral. Deci iau de două ori venituri şi atunci nu se îmbolnăvesc”, a declarat Adrian Ţuţuianu, vineri, într-o conferinţă de presă.

Situația concediilor medicale la AEP pe ani:

„2023 nu a fost an electoral – 570 de concedii medicale la AEP. 2024 – 307 concedii medicale, 2025 – 218 concedii medicale. Şi să luăm pe luni. Lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2024 au fost luni cu activitate electorală. Ce se întâmplă? Oamenii nu se mai îmbolnăvesc, nu mai pleacă în concediu, iar cei care sunt suspendaţi din funcţie pentru interese personale şi-au propus să revină la muncă exact când e anul electoral. În luna septembrie 2024 am avut doar 24 de concedii medicale faţă de 65 într-o lună anterioară, în luna octombrie, oamenii au fost şi mai sănătoşi - 14, în luna noiembrie, şi mai sănătoşi - opt concedii medicale faţă de 65 şi în luna decembrie – 13”, a explicat acesta.

Șeful AEP a prezentat și cazul unui angajat al autorității care, deși era în concediu medical, se afla în Dubai și critica felul în care statul român a gestionat repatrierea cetățenilor români.

„Un coleg, pentru care o să sesisez Comisia de Disciplină, a fost foarte prezent în aceste zile, criticând statul român din Dubai, că nu l-a repatriat. Ştiţi ce nu ştiţi dumneavoaastră şi unii l-aţi promovat intens pe om. Omul nostru a avut două săptămâni de concediu medical înainte de a pleca în Dubai. Şi după datele pe care le avem, cel puţin din postările de pe Facebook ale domniei sale când era în Dubai, era în concediu medical. Cam asta este atitudinea unora dintre angajaţii AEP”, a declarat Țuțuianu.

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironie la adresa fostului soț Marc Anthony. Ce a spus despre creșterea gemenilor lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Povestea româncei care a devenit „doulă de moarte”, o meserie tot mai căutată: „Vin în calitate de...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la Londra
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...