Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți la conferința internațională „Black Sea and Balkans Security Forum”, că programul SAFE se desfășoară conform calendarului stabilit, iar până la 31 mai România va finaliza semnarea tuturor contractelor. Șeful statului a precizat că aproximativ 60% din proiectele din cadrul programului vor aduce producție în țara noastră.
Întrebat dacă va garanta respectarea țintei de investiții, în contextul riscului ca anii electorali să influențeze bugetele, șeful statului a fost ferm: „Nu există vreun dubiu pe chestiunea asta. Am fost implicat într-o oarecare măsură în elaborarea bugetului pe 2026 și pot să vă spun că pe partea de cheltuieli, partea de respectare a obligațiilor pe care ni le-am asumat la Haga a fost prima”.
„Bugetul a început, bineînțeles cu datoriile, dobânzi și lucrurile care sunt obligatorii și imediat după această obligație pe care ne-am asumat-o. Suntem la 2,5% acum și o să continuăm pentru a ne respecta angajamentele. Nu există vreun dubiu din partea forțelor pro-occidentale din România pe chestiunea asta. De altfel, chiar azi în comisiile de apărare se va vota ultima parte a mecanismului SAFE. Deci există o dezbatere politică internă, însă pe obligațiile strategice”, a completat Nicușor Dan.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Citește și: Nicușor Dan, la forumul de securitate: „Marea Neagră e o zonă importantă pentru NATO. Vom continua în această direcție”
Referindu-se la programul european SAFE, președintele a precizat că România respectă calendarul stabilit și urmează să finalizeze etapa contractuală în următoarele săptămâni.
„Pe SAFE suntem în grafic. A existat un calendar, a existat un termen în noiembrie anul trecut în care ne-am încadrat. Acum există termenul de 31 mai anul acesta, deci peste trei, patru săptămâni, până la care să fie semnate contractele. Pentru ca aceste contracte să fie semnate a fost necesar acest vot în Parlament care a venit cu o componentă importantă, în urmă cu două săptămâni, și prevăd că se va întâmpla azi ultima componentă care ține de Ministerul Transporturilor. Deci, până la 31 mai, România va avea contractele semnate”, a spus Nicușor Dan.
Citește și: Nicușor Dan: Nu m-am poziționat împotriva Europei. Acele critici le găsiți și în discursul Ursulei von der Leyen
Șeful statului a subliniat că programele de înzestrare vor aduce beneficii economice directe, inclusiv prin relocarea producției în România.
„Dacă ne uităm în perspectivă, în viitorul mediu și lung, pe de o parte programele SAFE vor aduce o parte din producție în România, undeva la 60% din contractele pe partea militară pe care le-am semnat, deci cam 13 miliarde din cele 17 miliarde, diferența fiind pe bucățile de autostradă. Mai mult decât atât, în discuțiile pe care le-au avut cu firmele care urmează să vină pentru a semna contractele, există voința pentru ca activitatea economică să nu se sfârșească la momentul 2030. Dimpotrivă ca investițiile care se desfășoară acum să fie viabile pe un orizont de timp mai mare”, a mai declarat Nicușor Dan.
La Summitul NATO de la Haga, statele membre au decis creșterea cheltuielilor pentru apărare până în 2035, la 3,5% din PIB, plus 1,5% pentru investiții conexe în infrastructură și mobilitate militară. România își propune să rămână aliniată acestor obiective în următorul deceniu, în pofida presiunilor bugetare și politice interne.
Editor : Ana Petrescu