O nouă ediție TEZAUR: Titluri de stat cu dobânzi de până la 7% pe an, neimpozabile. Cum pot investi românii

Data publicării:
Titluri Tezaur
Titluri Tezaur. Foto: Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 februarie 2026, a doua ediție din acest an a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 6 martie 2026 și oferă dobânzi anuale neimpozabile de până la 7%.

Programul TEZAUR reprezintă una dintre principalele variante de economisire pentru populație, titlurile de stat fiind considerate investiții cu risc scăzut, deoarece sunt garantate de statul român.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, sunt emise în formă dematerializată, iar dobânda este plătită anual, conform prospectului de emisiune.

Ce dobânzi oferă statul în această ediție

În funcție de perioada aleasă pentru investiție, românii pot opta pentru trei maturități:

  • 6,10% pe an, pentru titlurile de stat cu scadența la 1 an;
  • 6,55% pe an, pentru titlurile de stat cu scadența la 3 ani;
  • 7% pe an, pentru titlurile de stat cu scadența la 5 ani.

Dobânzile sunt neimpozabile, ceea ce înseamnă că investitorii încasează integral câștigul obținut.

Unde și cum pot fi cumpărate titlurile de stat

Titlurile de stat TEZAUR pot fi achiziționate prin mai multe canale, în funcție de preferințele investitorilor:

  • între 9 februarie și 4 martie 2026, online, prin platforma Ghișeul.ro;
  • între 9 februarie și 5 martie 2026, online, de către persoanele înregistrate în Spațiul Privat Virtual (SPV), pentru titluri lansate prin unitățile Trezoreriei Statului;
  • între 9 februarie și 6 martie 2026, direct de la sediile unităților Trezoreriei Statului;
  • între 9 februarie și 5 martie 2026 în mediul urban și între 9 februarie și 4 martie 2026 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A..

Investitorii pot efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul aceleiași emisiuni, iar anularea subscrierilor este posibilă doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la momentul subscrierii.

Potrivit Ministerul Finanțelor, principalele avantaje ale programului sunt veniturile neimpozabile, plata anuală a dobânzii, posibilitatea răscumpărării anticipate și faptul că titlurile sunt transferabile.

Fondurile atrase de stat prin această emisiune vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Ghid pentru transferul sumelor din contul TEZAUR

Ministerul Finanțelor a publicat și un ghid pentru transferul rapid al fondurilor din contul de subscriere TEZAUR în contul bancar personal. Operațiunea se realizează prin completarea Ordinului de plată multiplu electronic (OPME), document care trebuie descărcat, completat și transmis prin contul SPV.

Investitorii trebuie să țină cont de comisionul de transfer: 0,51 lei pentru sume de până la 50.000 de lei și 6 lei pentru sume mai mari.

CITEȘTE ȘI: A început o nouă ediție Fidelis. Statul oferă dobânzi de până la 7,25% la lei și 6% la euro pentru românii care vor să investească

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-cheie din România pentru securitatea ţării și a NATO. Este considerat „călcâiul lui Ahile”
Digi FM
La Toya Jackson a împlinit 70 de ani. Destinul tumultuos al celebrei surori a lui Michael Jackson
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fergie, alături de „frații” ei de la Black Eyed Peas într-o reuniune surpriză pe scena AMA. Artista de 51 de...
Film Now
Demi Moore, acuzații dure la adresa fostului partener al fiicei sale în plin proces de custodie: „A stricat...
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Newsweek
Ministrul muncii, anunț despre plata pensiilor. Vești bune despre indexarea de la 1 ianuarie 2027
Digi FM
Emilia Clarke, adevărul despre salariile actorilor din „Game of Thrones”: „Nu am câștigat atât de mult”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
"Simțeam că mă aflu în prezența unui magician". Atrasă într-un cult, o actriță din Game of Thrones povestește...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”