Patru persoane au coborât dintr-o mașină și au atacat, bătut și amenințat cu cuțitul un tânăr pe o stradă din București

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

Patru persoane sunt audiate, marţi, de poliţiştii Secţiei 8 Poliţie din Sectorul 2, care au efectuat două percheziţii la adresele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.

"La data de 31 martie, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că doi tineri, băiat şi fată, ar fi fost urmăriţi, din momentul în care au coborât dintr-un mijloc de transport în comun, de patru persoane ce se aflau într-un autoturism, iar la un moment dat aceştia au coborât şi l-ar fi lovit cu pumnii pe băiat, iar unul dintre ei l-ar fi ameninţat şi lovit cu mânerul unui obiect tăietor-înţepător, după care au plecat într-o direcţie necunoscută", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, marţi, AGERPRES.

La faţa locului s-au prezentat poliţişti din cadrul secţiei, iar persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În cursul acestei zile au fost puse în aplicare şi patru mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 8 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi lovirea sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță