Pedeapsa decisă de judecători în cazul bărbatului care a amenințat cu moartea o polițistă, pe Facebook

Data actualizării: Data publicării:
politista

Un bărbat din Argeş este cercetat sub control judiciar pentru ultraj, după ce a ameninţat cu moartea o poliţistă, care în urmă cu o lună l-a oprit în trafic şi i-a suspendat permisul de conducere pentru 30 de zile, întrucât nu oprise la semnalele agenţilor, relatează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, în 21 iulie, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din comuna Cocu, se afla la volanul unei maşini fără să poarte centura de siguranţă, iar un echipaj de Poliţie a încercat să îl oprească. Şoferul a ignorat semnalele poliţiştilor şi a oprit doar după ce aceştia i-au blocat autoturismul cu autospeciala de Poliţie.

Pentru această faptă bărbatul a fost amendat, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 30 de zile.

La faţa locului, şoferul a făcut scandal, a ameninţat o poliţistă, iar ulterior ameninţările la adresa femeii au continuat şi pe reţelele de socializare, unde a scris că, dacă superiorii nu o mută, o va muta el ”la cimitir”.

În aceste condiţii, poliţista a anunţat că este ameninţată, iar luni bărbatul a fost reţinut pentru ultraj.

Marţi, el a fost dus din nou la Parchet pentru audieri, iar procurorul de caz a dispus cercetarea acestuia sub control judiciar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...