Abrudean: Voi prioritiza adoptarea în Senat a proiectelor privind operaţiunile de apărare pe teritoriul românesc

Data publicării:
mircea abrudean
Mircea Abrudean, Foto: gov.ro

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat că va prioritiza în Camera superioară a Parlamentului dezbaterea proiectelor care stabilesc cadrul juridic necesar desfăşurării operaţiunilor de apărare pe teritoriul românesc, adoptate miercuri de Camera Deputaţilor.

„Siguranţa românilor este o prioritate pentru statul român. Camera Deputaţilor a adoptat astăzi două proiecte de lege vitale pentru descurajarea oricărei forme de agresiune pe teritoriul nostru. Voi prioritiza dezbaterea şi adoptarea acestor legi la Camera decizională. Aceste proiecte stabilesc cadrul juridic necesar desfăşurării misiunilor şi operaţiunilor de apărare pe teritoriul românesc şi oferă un răspuns gradual şi preventiv în cazul agresiunilor armate. De asemenea, asigură cadrul legal pentru doborârea dronelor care violează spaţiul aerian al României”, a scris Abrudean, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit preşedintelui interimar al Senatului, în plenul Camerei Deputaţilor, din păcate, „cei care se declară 'suveranişti' au votat împotriva acestor proiecte, deşi adaptarea legislaţiei la realităţile curente este esenţială şi în interesul cetăţenilor români”.

„Fac un apel la senatorii din opoziţie să voteze cu maturitate politică, pentru siguranţa românilor, a copiilor şi nepoţilor noştri, deoarece războiul nu face distincţie între victime”, a spus Abrudean, citat de Agerpres.

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege care reglementează desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român şi au votat pentru proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, respectiv pentru reglementarea unor măsuri în acest sens.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...