Pedepse mai mari pentru violențele din spitale. Senatul a adoptat legea privind protecția personalului medical

Data actualizării: Data publicării:
O asistentă de la Spitalul Municipal Mangalia este cercetată pentru furt: şi-a însuşit medicamente pe care le-a vândut ulterior
Foto care are un caracter ilustrativ: Shutterstock

Senatul a adoptat, marți, un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru agresiunile comise împotriva personalului medical, auxiliar sanitar și nemedical din unități publice sau private de asistență medicală.

Inițiativa a fost votată cu 110 voturi „pentru”.

Proiectul modifică articolul 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și introduce sancțiuni mai dure pentru faptele de violență sau amenințare asupra personalului din sistemul medical.

„Ameninţarea săvârşită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra personalului medical, auxiliar sanitar, respectiv personalului nemedical care îşi desfăşoară activitatea în unităţi publice ori private de asistenţă medicală, indiferent de forma de exercitare a profesiei, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”, prevede proiectul adoptat.

Pentru faptele de lovire sau alte violențe, pedepsele cresc la închisoare de la 1 la 5 ani, față de 6 luni la 3 ani în forma actuală a legii.

„Lovirea sau alte violenţe săvârşite împotriva acestor persoane, aflate în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se vor pedepsi cu închisoare de la 1 an la 5 ani”, conform propunerii de lege.

Totodată, vătămarea corporală va fi sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte cu pedepse între 5 și 15 ani. În cazul omorului, pedeapsa prevăzută este de 15 până la 25 de ani de detenție.

Proiectul extinde protecția juridică asupra personalului medical și nemedical, indiferent de forma de exercitare a profesiei sau de tipul unității în care activează.

„Prin includerea explicită în art. 652 alin. (1) a personalului medical şi auxiliar, legea va clarifica fără echivoc faptul ca agresiunile comise împotriva acestora se sancţionează mai sever, la fel ca în cazul poliţiştilor, militarilor sau personalului silvic”, arată expunerea de motive a inițiativei legislative.

Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaților este decizională.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani