Alexandru Rogobete anunţă principalele schimbări în Sănătate, după adoptarea Pachetului 2 de măsuri fiscale

Data publicării:
alexandru Rogobete face declaratii
Alexandru Rogobete. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, după ședința de Guvern în care a fost adoptat Pachetul 2 de măsuri fiscale, care sunt principalele modificări din sistemul sanitar. El s-a referit, printre altele, la direcţionarea pacienţilor din spitale către medicina primară, la numirea şefilor de secţii clinice şi la decontarea făcută către medicii de familie.

„Principalele modificări se referă la reorientarea pacienţilor din zona de spitalizare continuă în zona de medicină primară şi de ambulatoriu de specialitate”, a anunţat Alexandru Rogobete, vineri seară, la finalul şedinţei de Guvern.

El a menţionat şi modificări în ceea ce priveşte evaluarea managerilor de spitale, dar şi în privinţa modului în care ajung în funcţii şefii secţiilor clinice din spitalele publice.

„O altă modificare importantă care, credem noi, va duce la creşterea performanţei unităţilor sanitare se referă la regândirea indicatorilor de performanţă şi de reevaluare anuală pentru managerii unităţilor sanitare şi, sigur, modul de ocupare a funcţiilor de conducere pentru secţiile clinice din spitalele publice. Mai exact, în secţiile clinice, şefii de secţie nu vor mai fi numiţi direct de universităţi, ci ei vor ocupa poziţia de conducere printr-un concurs. Ţinând cont că discutăm de o secţie clinică, este absolut necesar ca şeful de secţie să fie un cadru didactic. Nu se pune problema de a separa rolul universităţilor de medicină în spitalele clinice din România, însă ocuparea poziţiei de şef de secţie se va face printr-un concurs bazat pe indicatori de performanţă care vor fi evaluaţi anual de către comitetul director al unităţii sanitare, condiţia minimală pentru a ocupa această funcţie este de a fi cadru universitar, dar nu cel mai mare în grad, ci un cadru universitar cu funcţie de predare”, a arătat Alexandru Rogobete.

Ministrul a subliniat că o altă modificare vizează modul în care se vor face decontările pentru serviciile acordate de medicii de familie.

„Până în anul 2027, 20% din bugetul alocat se va duce către plata per capita, adică plata pentru acele liste care reprezintă o sumă fixă, iar 80% din buget va fi decontat în funcţie de numărul de servicii pe care medicii de familie le raportează în sistemul CNAS”, a arătat ministrul.

Economii de 3,2 miliarde de lei în anul 2026

Rogobete a explicat că, prin implementarea noilor măsuri, se estimează o economie de 3,1-3,2 miliarde de lei în anul 2026, banii fiind redirecţionaţi către programele de sănătate şi către alte activităţi medicale.

„Aceste economii despre care vorbim le vom regăsi în creşterea punctului pentru ambulatoriile de specialitate”, a arătat ministrul, anunţând că majorările în ceea ce priveşte punctul acordat serviciilor medicale în ambulatoriu vor avea loc de anul viitor şi de peste doi ani, când punctul de plată în ambulatoriu va ajunge la 8 lei.

Rogobete a declarat că „influenţele salariale” în spitalele publice vor fi alocate în funcţie de o metodologie şi de criterii de performanţă care urmează a fi elaborate lunile următoare. Metodologia va ţine cont de ponderea salariilor într-un spital, de numărul şi de complexitatea serviciilor medicale, iar în funcţie de aceşti indicatori se va stabili fondul de salarii.

„Atunci când într-o unitate sanitară anvelopa salarială va depăşi anvelopa alocată serviciilor medicale va exista un indicator de ajustare negativă a bugetului alocat pentru influenţe, spitalul fiind, în această situaţie, motivat să desfăşoare mai multe servicii astfel încât să acopere acel buget care se ajustează negativ”, a arătat ministrul.

O altă măsură vizează creşterea programului de lucru în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, mai ales pentru acele specialităţi unde există cerere.

Un venit suplimentar se estimează că va intra în bugetul pentru Sănătate din creşterea procentului pentru clawback, cu 0,6% pentru medicamentele generice şi cu 1,7% pentru medicamentele inovative.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Comportamentul șoferilor români care a stârnit revolta unui cunoscut blogger: „Nu merităm autostrăzi”
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani