Bogdan Aurescu participă la Conferința de Securitate de la Munchen. Discuții despre securitatea la Marea Neagră și războiul din Ucraina

Data publicării:
bogdan aurescu
Ministrul de externe Bogdan Aurescu. FOTO: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, vineri şi sâmbătă, la cea de-a 59-a ediţie a Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC2023), eveniment anual de tradiţie, axat pe politici de securitate internaţională şi unul dintre cele mai importante forumuri pentru dezbateri şi schimburi de vederi pe teme de actualitate între decidenţii de cel mai înalt nivel.

Agenda conferinţei, fundamentată inclusiv pe discuţiile aplicate de la sfârşitul lunii noiembrie 2022, de la Bucureşti, include teme relevante pentru provocările prezente şi viitoare ale mediului internaţional, în contextul implicaţiilor majore ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei asupra securităţii europene şi euroatlantice şi al apropiatei împlinirii a unui an de la declanşarea acestuia, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, citat de Agerpres.

Şeful diplomaţiei române va participa, în calitate de vorbitor principal, şi la o serie de evenimente de nivel organizate în marja conferinţei, care vor aborda teme de complexitate crescută ale agendei regionale, europene şi euroatlantice, cu impact în mediile politice, economice şi academice internaţionale: masa rotundă "Security în the Black Sea Region: From Cyberstorm and Brinkmanship to Border Confrontation ?" - organizată vineri de think tank-urile New Strategy Center şi Center for European Policy Analysis, masa rotundă "Completing Europe în a Time of Conflict: The Three Seas Iniţiative and Europe's Infrastructure Integration", organizată de Atlantic Council, precum şi la dezbaterea privind situaţia din Ucraina "One Year Later: Ukraine's Fight for Freedom and What's Next", organizată de Yalta European Strategy şi Victor Pinchuk Foundation şi la discuţia cu tema "Breaking the vicious circle: Mapping views on the exit strategy for post-Putin Russia", organizată de Forumul de Securitate de la Varşovia şi Internaţional Centre for Ukrainian Victory.

În cadrul dezbaterilor din marja conferinţei, ministrul Aurescu va prezenta viziunea strategică, evaluările şi abordările României cu privire la situaţia de securitate din proximitatea Ucrainei şi evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre, precum şi eforturile ţării noastre dedicate consolidării posturii de descurajare şi apărare a NATO pe întreg Flancul estic, astfel încât comunitatea internaţională să poată răspunde prompt şi eficient acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse, mai informează MAE.

Totodată, şeful diplomaţiei române se va referi la importanţa proiectelor de interconectare regională, în special prezentând relevanţa formatului Iniţiativei celor Trei Mări, iar în context va promova obiectivele României în organizarea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări de la Bucureşti din acest an.

La Conferința de la Munchen participă și ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit