Bugetul, aşteptat în Parlament. Ce amendamente a pregătit opoziția

Data actualizării: Data publicării:
parlament

Parlamentarii au la dispoziţie două zile pentru a propune modificări la bugetul pe anul 2017, aşa-numitele amendamente. Opoziţia le are deja pregătite. În contextul controversatelor proiecte de ordonanţe privind graţierea şi modificarea Codului Penal, multe dintre amendamente se referă la situaţia penitenciarelor.

Liberalii iau în calcul trei amendamente despre care susţin că, odată adoptate, ar duce la îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare.

Vom urmări dublarea banilor alocați pentru norma de hrana, de asemenea, alocarea de fonduri pentru brăţările electronice ale deţinuţilor, pentru investiţii în penitenciare și suplimentarea personalului de probaţiune”, a declarat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

Şi parlamentarii USR au anunţat că vor depune un amendament la proiectul de buget, amendament care prevede alocarea de resurse pentru construirea de penitenciare. Celelalalte amendamente vor viza domeniul sănătăţii şi programul naţional de dezvoltare locală.

„Este o expansiune aiuritoare a programului național de dezvoltare locală, pixul lui Dragnea, cum îi spun eu, programul de la Ministerul Dezvoltării, care are credite de angajament până în 2020 de 30 de miliarde de lei. (...) Depunem un amendament prin care să reducem la aşteptări realiste acest program, la credite de angajament de maxim 8 miliarde de lei până în 2020”, a declarat Cristian Ghinea, deputat USR.

Observaţii au şi parlamentarii Partidului Mişcarea Populară, care au formulat amendamentele plecând de la sesizările pe care le-au primit din teritoriu.

Au avut o campanie electorală în care au cules problemele județului de la cetățeni și sunt foarte multe aspecte legate de infrastructură, investiții. Privim și la nivel național tot ce înseamnă partea de investiții, pe o care nu o regăsim în discuțiile de până acum de buget, sunt lucrurile care pot genera dezvoltarea României, unde putem avea locuri de munca create”, a declarat Valeriu Steriu, președinte executiv PMP.

Aleşii vor avea la dispoziţie două zile pentru a depune amendamente, din momentul în care bugetul ajunge în Parlament. Observaţiile lor vor fi dezbătute la comisiile de specialitate din Parlament.

Ce prevede proiectul de buget:

Cifre bugete 270116

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja