Cărbunaru: Ministrul Apărării nu a fost omis. Vizita la fabrica de blindate s-a pregătit când premierul era şi interimar la apărare

Data actualizării: Data publicării:
Ciucă și Ciolacu la o masă cu reprezentanții fabricii IVECO din România.
Premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au mers la fabrica de vehicule blindate IVECO de la Petrești fără noul ministru al apărării, Angel Tîlvăr. Foto: gov.ro

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat miercuri că ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţia la fabrica de camioane IVECO din Petreşti (Dâmboviţa), dar că vizita a fost pregătită în perioada în care interimatul era asigurat de premierul Nicolae Ciucă.

„Ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţie, dar în momentul în care s-au derulat pregătirile pentru efectuarea acestei vizite şi, sigur, implicând doi demnitari de înalt nivel, procedura de pregătire este una mai laborioasă, nu se face de pe o zi pe alta, a corespuns această etapă de pregătire a vizitei cu momentul în care premierul în exerciţiu, Nicolae Ciucă, era şi ministru interimar al Apărării, ca atare, şi pe fondul tranziţiei recent efectuate cu preluarea mandatului de ministru al Apărării de către domnul Angel Tîlvăr, de altminteri şi prezent astăzi în cadrul şedinţei de Guvern, putem considera în egală măsură că, deşi, astăzi, a lipsit de la întâlnire, ministrul Apărării fusese invitat, doar că momentul în care mandatul de ministru al Apărării a coincis cu interimatul asigurat de către premierul Nicolae Ciucă, această situaţie practic a generat tehnic (...) ceea ce s-a întâmplat astăzi”, a spus Cărbunaru, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Premierul Nicolae Ciucă a explicat miercuri absenţa ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, de la Petreşti, printr-o necorelare, dar şi prin faptul că vizita a fost realizată la nivel de leadership politic, potrivit Agerpres.

„Domnul ministru abia a reuşit să preia portofoliul ieri. A fost o chestiune de necorelare între noi şi am crezut că îl anunţă domnul preşedinte Ciolacu, dânsul a considerat că îl anunţ eu. Sincer, eu m-am gândit că poate este bine să vedem la nivelul de leadership politic toată această întreprindere de aici, astfel încât pe baza strategiei care se pregăteşte la nivelul Ministerul Economiei să luăm decizia politică prin care să reorientăm industria de apărare. Domnul ministru va veni aici împreună cu domnul ministru al Economiei atunci când vor considera că este necesar să discute elemente tehnice specifice celor două ministere. Pentru noi a fost important să vedem partea de viitor a ceea ce urmează să se desfăşoare, pentru a putea să luăm decizii în concordanţă cu ceea ce avem de făcut pentru industria de apărare”, a susţinut Nicolae Ciucă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică