CCR discută luni conflictul dintre Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură

Data actualizării: Data publicării:
ciocanel ciocan sentinta ccr
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională discută, luni, cererea de soluţionare a conflictului juridic între Guvern şi Parlament, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în sesiune extraordinară.

Executivul, prin premierul Ludovic Orban, solicită Curţii Constituţionale să constate dacă există o situaţie conflictuală între Guvern, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, generată de depunerea unei moţiuni de cenzură în perioada dintre cele două sesiuni parlamentare ordinare, cu consecinţa convocării unei sesiuni extraordinare exclusiv numai pentru prezentarea moţiunii fără dezbaterea şi votarea acesteia”, potrivit Agerpres.

Potrivit textului sesizării, situaţia conflictuală este derivată din încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) coroborat cu art. 66 alin. (1) din Constituţie.

„Conflictul juridic de natură constituţională există între Guvernul României şi Parlament şi derivă direct din Constituţie (art. 113 alin. (4) coroborat cu art. 66 alin. (1)), în sensul în care blocarea procedurii moţiunii de cenzură la etapa prezentării acesteia fără parcurgerea celorlalte etape procedurale în aceeaşi sesiune parlamentară menţine Guvernul României, parte a puterii executive, într-o situaţie incertă, fapt declarat contrar Constituţiei, prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1525/2010), deoarece afectează principiul stabilităţii activităţii Guvernului, dedus din dispoziţiile art. 102 alin. (1) şi art. 113 din Constituţia României, se arată în sesizare.

În text se mai arată că existenţa conflictului juridic de natură constituţională este generată de depunerea moţiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, cât şi de convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moţiunii de cenzură.

Guvernul mai arată că moţiunea de cenzură iniţiată la data de 17 august 2020 de un număr de 205 deputaţi şi senatori, cu titlul Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată având conţinutul prezentat în sesiunea extraordinară din data de 20 august 2020 nu poate fi dezbătută şi votată în altă sesiune ordinară sau extraordinară decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) din Constituţia României, deoarece Guvernul ar fi supus unei duble sancţiuni în temeiul aceluiaşi act politic epuizat (moţiunea de cenzură înregistrată în data de 17 august 2020) prin nediscutarea şi votarea acestuia în cadrul sesiunii parlamentare în care a fost depus.

De asemenea, conform sesizării, cele două Camere ale Parlamentului trebuiau să fie convocate în sesiune extraordinară comună la momentul iniţierii moţiunii de cenzură.

Un alt argument adus de Guvern în favoarea existenţei unui conflict constituţional este cel privind încălcarea principiului stabilităţii activităţii Guvernului.

La finalul sesizării, Guvernul solicită CCR să constate existenţa unui conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament generat de încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (4) coroborat cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Constituţie, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în perioada dintre încheierea primei sesiuni ordinare şi începutul celei de a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...