Ciucă, despre prezidenţiale: Nu poţi să ceri unui partid să vină să câştige alegerile şi preşedintele partidului să se dea la o parte

Data publicării:
Nicolae Ciucă, președintele PNL.
Nicolae Ciucă, președintele PNL. Foto: Profimedia

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu poţi să ceri unui partid să vină să câştige alegerile şi preşedintele partidului să se dea la o parte la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.

„Când va veni vremea, vom vorbi despre toate. (..) PNL are cea mai valoroasă resursă umană, are capacitatea, are potenţialul, are fapte şi obiective, poate să îşi asume abordarea şi câştigarea alegerilor în anul 2024, pornind inclusiv de la premisa rezultatelor din ciclul electoral trecut”, a spus Ciucă după întâlnirea regională a Ligii Aleşilor Locali a Partidului Naţional Liberal din regiunea Sud-Vest Oltenia.

„Ca atare, nu poţi să ceri unui partid să vină să câştige alegerile şi preşedintele partidului să se dea la o parte”, a adăugat el.

Ciucă a mai spus că nu s-a luat încă o decizie în partid.

„În acest moment nu s-a stabilit nimic, pentru că o astfel de decizie se ia în forurile partidului, există o decizie la nivel de partid şi atunci o vom anunţa. Dar, cu certitudine, nu ne dăm înapoi de la nicio responsabilitate”, a mai spus Ciucă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...