Ciucă: Trebuie să rămânem uniţi, solidari, să sprijinim Ucraina şi să împiedicăm extinderea războiului

Data publicării:
Ciucă dă noroc cu ofițeri la Cincu.
Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat, miercuri, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, alături de Klaus Iohannis şi Mark Rutte. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, la Cincu, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, că războiul de agresiune „neprovocat, ilegal şi premeditat” împotriva Ucrainei este cea mai importantă ameninţare la adresa aliaţilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, arătând că e nevoie de unitate şi solidaritate pentru sprijinirea Ucrainei şi împiedicarea extinderii războiului.

„În primul rând, permiteţi-mi să exprim recunoştinţa ţării mele pentru prezenţa în România a celor aproape 200 de militari din Ţările de Jos. Eforturile lor, împreună cu colegii lor francezi, belgieni şi români pentru a construi şi opera grupul de luptă aliat sunt foarte apreciate de români. Această contribuţie la postura de descurajare şi apărare a NATO în România este extrem de importantă, deoarece reprezintă o dovadă clară pentru Rusia că alianţa noastră este solidă, unită şi capabilă să îşi apere teritoriul şi valorile. Invazia rusă în Ucraina a modificat ireversibil relaţia noastră cu Rusia. Războiul de agresiune neprovocat, ilegal şi premeditat împotriva Ucrainei este cea mai importantă ameninţare la adresa aliaţilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Trebuie să rămânem uniţi, solidari, să sprijinim Ucraina şi să împiedicăm extinderea războiului”, a declarat Ciucă, în faţa militarilor din România, Olanda, Belgia şi Franţa dislocaţi la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”.

Premierul român a arătat că efectele războiului Rusiei se extind atât la ţările aliate vecine, cât şi la statele vulnerabile şi că lecţia învăţată este că agresiunea are efecte negative semnificative în cadrul Uniunii Europene şi NATO.

„Efectele războiului Rusiei se extind atât la ţările aliate vecine, cât şi la partenerii noştri vulnerabili. O mare responsabilitate pe care o avem în calitate de aliaţi este să ne asigurăm că lecţia învăţată din această criză de către Rusia şi alţi actori globali şi regionali este că agresiunea are efecte negative semnificative în cadrul Uniunii Europene şi NATO, dar şi în formatele multilaterale. Am adoptat o poziţie fermă şi hotărâtă faţă de Rusia, vizând izolarea ei la nivel internaţional, susţinerea unor sancţiuni dure şi asigurarea punerii lor în aplicare, pledând pentru un sprijin mai larg din partea democraţiilor din întreaga lume. România a susţinut toate pachetele de sancţiuni ale Uniunii Europene, inclusiv cel mai recent al optulea pachet”, a subliniat Nicolae Ionel-Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat, miercuri, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis şi prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, informează Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”