Daniel Tudorache (PSD): La alegerile parlamentare din 2016 „am crezut că e un vot pe viață”

Data actualizării: Data publicării:
daniel-tudorache-digi24

Declarație șocantă făcută de Daniel Tudorache, primarul sectorului 1 al Capitalei și membru PSD, marți seară, la Digi24. Acesta a spus că la alegerile din 2016 cei din PSD au „crezut că e un vot pe viață”. El a mai spus că rezultatul alegerilor europarlamentare din 26 mai „ne-a dat peste cap toate calculele”.

Daniel Tudorache: Într-adevăr, nu e o situație roză la noi în partid. Este un moment de cumpănă, am înțeles mesajul cetățenilor pe data de 26 mai, cel puțin eu l-am înțeles, deci va rămâne să punem în practică ce am înțeles pe data de 26 mai.

Cosmin Prelipceanu: Ce ați înțeles, dacă e să ne gândim la votul din Senat? (moțiunea simplă împotriva ministrului Teodor Meleșcanu a fost respinsă, n.red.)

Daniel Tudorache: Nu putem... să comentez ce au făcut colegii mei din Senat, dar pot spune de mine... eu am înțeles... eu ca și primar, fără să vorbesc cu cetățenii nu mai pot să fac nimic. Ei întotdeauna trebuie să spună ce-i de făcut, deci, trebuie să se țină legătura cu ei, deci, ăsta este adevărul. Noi i-am ignorat, a fost o perioadă de doi ani jumate, mă refer la Guvern când zic noi, i-am ignorat, am crezut că e un vot pe viață, uite că ne-am înșelat. E adevărat, în 2016 ne-au pus toate bilele albe în coș, acum ne-au dat cu ele în cap! Și am pățit ce-am pățit. E o învățătură de minte și trebuie să tragem toate... soluțiile. Soluțiile negative să le dăm la o parte și să mergem mai departe, mână de mână... împreună cu cetățenii.

Cosmin Prelipceanu: Veți avea candidat la prezidențiale?

Daniel Tudorache: Obligatoriu!

Cosmin Prelipceanu: Din afara partidului?

Daniel Tudorache: E prematur să spun dacă din afară sau din interior, dar cu siguranță va trebui să vină un om de stânga. În 48 de ore, mă refer la perioada de sâmbătă-duminică, 25-26 mai, ne-a dat peste cap toate calculele. Era la un moment dat și Tăriceanu, care era dispus să candideze, nici el nu mai ia în calcul, nu știu, așa am înțeles din primele declarații. Noi oricum pornisem ca alianță să avem un candidat comun. N-am avut încă discuții cu cei de la ALDE pe ce candidat mergem.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Titi Aur, posibilă explicaţie pentru accidentul de lângă Lugoj. Ce ar fi făcut şoferul microbuzului după...
Digi FM
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher. Adevărul a ieșit la iveală după ani de tăcere
Pro FM
Cleopatra Stratan și Edward Sanda, planuri mărețe după aproape 5 ani de căsnicie: „Ne gândim să ne mărim...
Film Now
Tippi Hedren, apariție rară la 96 de ani. Legendara actriță și-a sărbătorit aniversarea alături de familie
Adevarul
Tentativă de lovitură de stat militară dejucată de Xi Jinping la Beijing?
Newsweek
Care pensionari primesc între 600 și 1.000 lei în plus la pensie? Ministrul muncii anunță cine nu ia nimic
Digi FM
Georgina Rodriguez, apariție de senzație la premiera documentarului Melaniei Trump. A venit cu avionul privat...
Digi World
Uleiuri din semințe sau unt? Ce este, de fapt, mai sănătos, potrivit specialiștilor
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Sean Penn, pozat de mână cu iubita moldoveancă. Actorul de 65 de ani și Valeria, cu 35 de ani mai tânără...
UTV
Loredana Groza și Iulia Vântur s-au reîntâlnit în India. Revederea vine după o perioadă dificilă pentru...