Cum explică ambasadorul rus la Caracas eșecul sistemelor Moscovei din Venezuela: „Au fost trase cel puţin 2 focuri şi au ratat ţinta”

Data actualizării: Data publicării:
sisteme de apărare antiaeriană S-300 în Rusia
Sisteme rusești S-300 și S-400 sunt folosite de unii dintre cei mai apropiați aliați ai Rusiei, inclusiv China și Belarus. Foto: Profimedia Images

Armata venezueleană a tras două tiruri din bateriile antiaeriene ruse împotriva trupelor americane în timpul operaţiunii de capturare a lui Nicolas Maduro, însă a eşuat în misiunea sa din pricina lipsei de pregătire a personalului militar, a susținut luni ambasadorul Rusiei în Venezuela, Serghei Melik-Bagdasarov, citat de EFE.

„Principalul nu e să ai o mitralieră în mână, ci să ştii cum să o foloseşti”, a spus diplomatul rus într-un interviu pentru televiziunea de stat Rossia-24, conform Agerpres.

Şeful misiunii diplomatice ruse la Caracas a reproşat armatei venezuelene că nu dispune de o „pregătire suficientă” pentru a folosi sistemele de apărare antiaeriană ruseşti Igla, care - potrivit lui - au eşuat în timpul operaţiunii militare americane din 3 ianuarie.

El a explicat că i s-a spus că „au fost trase cel puţin două focuri (din sistemele de apărare ruseşti) şi ambele au ratat ţinta”.

Totuși, cooperarea militară între Moscova şi Caracas continuă, aceasta „nu a fost anulată”, a dat asigurări Melik-Bagdasarov, susținând că Rusia îşi respectă în continuare angajamentele şi că mentenanţa sistemelor de armament ruseşti în ţara latino-americană va continua.

După capturarea lui Nicolas Maduro, media internaţionale au invocat operabilitatea şi eficienţa sistemelor de apărare antiaeriană pe care Rusia le furnizase anterior Venezuelei.

Secretarul de război al SUA, Pete Hegseth, a sugerat la momentul respectiv că apărarea antiaeriană rusă s-a dovedit a fi insuficientă, întrucât bateriile S-300 şi sistemele Buk au fost neutralizate de sistemele de luptă radioelectronice.

Astfel, calitatea Kremlinului ca exportator de securitate a fost pusă la îndoială, sugerându-se că Rusia nu poate garanta apărarea regimurilor autoritare cu care este aliată.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Rusia este interesată să continue să investească în Venezuela.

„Avem mai multe proiecte pe care dorim să le continuăm”, a declarat Peskov, adăugând că Moscova „a menţinut un contact constant cu liderii venezueleni, zilnic, încă de la începutul” evenimentelor şi „o cunoaşte bine” pe preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez.

Rusia a transmis anul trecut că a construit o fabrică de muniţii pentru puştile de asalt Kalaşnikov în Venezuela şi că are în curs de construire o altă fabrică de puşti de asalt în această ţară, unde mai dispune de alte uzine în industria militară. 

Citește și:

Raidul SUA în Venezuela a expus slăbiciunea sistemelor rusești de apărare antiaeriană. De ce armele primite de la Putin au fost inutile

Trump confirmă că raidul din Venezuela nu ar fi fost posibil fără o nouă armă secretă: „Ei au apăsat butoanele, nimic nu a funcționat”

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Două beneficii la pensie. Ce vor fi obligate Casele de Pensie să facă pentru ca pensionarii să ia bani în plus
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...