Deputații care au plecat din SOS România explică de ce au demisionat din partidul condus de Diana Șoșoacă 

Data publicării:
sosoaca face declaratii
Diana Șoșoacă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputaţii Szoke Ecaterina Mariana, Andrei Cosmin şi Moiseev Alexandrin au anunțat motivele pentru care au părăsit grupul parlamentar S.O.S România, arătând că sunt incompatibili cu abordarea şi ideile promovate de lidera formaţiunii, Diana Şoşoacă. „Nu putem accepta şi nu putem fi de acord cu manifestări extremiste, antisemite şi antidemocratice”, au adăugat deputaţii demisionari.

„Începând cu prima zi a sesiunii parlamentare ordinare, am luat decizia de a ne retrage din Grupul parlamentar al SOS România şi de a activa ca parlamentari neafiliaţi. În ciuda acuzelor nefondate, nu am migrat spre altă formaţiune şi am luat această decizie în mod independent şi în baza unor argumente concrete. Această hotărâre a fost luată cu deplină asumare, în spiritul onestităţii şi verticalităţii pe care le-am promis alegătorilor noştri încă de la începutul acestui mandat”, au explicat parlamentarii, într-un comunicat de presă.

Aceștia mai spus că motivul plecării din SOS România este „incompatibilitatea profundă cu abordarea şi ideile promovate de doamna Diana Şoşoacă”.

„Nu putem accepta şi nu putem fi de acord cu manifestări extremiste, antisemite şi antidemocratice. Ne-am angajat să reprezentăm un conservatorism autentic, bazat pe respect, patriotism şi promovarea valorilor naţionale într-un mod civilizat şi coerent, nu prin scandal şi agresivitate. Totodată, dorim să subliniem comportamentul abuziv pe care doamna Şoşoacă l-a manifestat în raport cu parlamentarii propriului partid. Jignirile, limbajul grobian, acuzaţiile nefondate şi o atitudine dictatorială au transformat colaborarea în cadrul acestui grup parlamentar într-un exerciţiu imposibil”, adaugă deputații neafiliați.

Ei consideră că „adevăratul patriotism” este demonstrat prin „proiecte concrete, iniţiative legislative solide şi dialog constructiv, nu prin excese verbale şi conflicte sterile”.

„Vom continua să ne respectăm angajamentele faţă de cei care ne-au oferit încrederea lor, militând pentru valorile conservatoare, patriotice şi democratice în spiritul unei politici responsabile. Ţara noastră are nevoie de soluţii concrete, nu de scandaluri, considerăm că demnitatea se poate manifesta doar cu o conştiinţă liberă!”, conchid cei trei aleși care au plecat din partidul Dianei Șoșoacă.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Pentru 35 de bani, un cunoscut supermarket a primit o amendă usturătoare. Totul a pornit de la prețul unei...
Newsweek
Veste proastă pentru pensionari: „Pensiile nu pot fi indexate. Austeritatea continuă și în 2027”
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...