Sari la conținut

Dragnea explică votul eurodeputaților PSD în cazul Poloniei: „România n-are cum să ajungă în această situație”

Liviu Dragnea a fost întrebat luni cum își explică votul europarlamentarilor PSD, care au votat împotriva unei rezoluţii iniţiate de grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D), din care fac parte şi ei, privind activarea Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona împotriva Poloniei, ca urmare a îngrijorărilor generate de reforma judiciară.

Eu cred că fiecare om votează potrivit conștiinței, vorbesc de oameni, nu humanoizi. Era o decizie foarte grea și fiecare a cântărit-o foarte bine, până la urmă am înțeles că nu a ieșit votul”, a spus Liviu Dragnea.

Întrebat dacă este de acord cu felul în care au votat cei din PSD, el a răspuns că are „un punct de vedere foarte bine conturat în această privință”.

Se vorbește de faptul că au apărut discuții în cadrul UE, se vorbește de un risc de a scădea coeziunea în cadrul UE, în astfel de situații cred că instituțiile europene trebuie să fie mai grijulii cu statele membre, mai atente cu statele membre pentru că cei mai importanți sunt cetățenii europeni, care trebuie să simtă că instituțiile lucrează pentru ei”, a mai spus el.

Măsuri, pedepse care să fie aplicate unor state membre nu cred că ajută coeziunea. Eu îmi doresc ca UE să fie mai puternică, mai coezivă și mai performantă și să înceapă să aibă o coeziunea socială mult mai importantă și să înțeleagă toată lumea că orice pachet de politici publice, naționale sau europene, trebuie să aibă în centru cetățeanul. De asta cred că au votat așa”, a mai susținut el.

Totdată, întrebat dacă votul în cazul Poloniei este un semnal de îngrijorare că România poate ajunge într-o situație similară, Dragnea a răspuns că „România n-are cum să ajungă în această situație, dar eu cred că nicio țară nu ar trebui să ajungă în această situație”.

În continuare, la insistențele jurnaliștilor, președintele PSD a refuzat să mai răspundă și a motivat că trebuie să ajungă la ședința CEX a partidului.

Citiți și The Economist: Oameni din umbră conduc Polonia, România şi Cehia într-o direcţie greşită

Rezoluţia a fost iniţiată de Claude Moraes, membru în Alianţa Progresistă a Socialiştilor Democraţi (S&D), familie din care face parte şi PSD. Mores a dorit ca decizia Comisiei Europene de activare Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, care ar putea, în mod teoretic, să conducă la o suspendare a drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, deoarece ţara, consideră Bruxelles-ul, a încălcat statul de drept.

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat că decizia de a vota împotriva rezoluţiei a fost o decizie a delegaţiei PSD.

„Atâta vreme cât nu vom avea certitudinea că accesul la spaţiul Schengen şi suspendarea MCV pe Justiţie pentru România nu devin realitate, delegaţia PSD se va opune oricăror poziţii sau măsuri care ar putea conduce la accentuarea tratamentelor diferte sau la utilizarea de sancţiuni faţă de unele state”, a spus Boştinaru.

De asemenea, europarlamentarul a spus că ei nu sunt în favoarea politicilor aplicate acum de Polonia, afirmând că prin votul lor au vrut să transmită un mesaj, dat fiind faptul că şi România „a fost ţinta unor măsuri discriminatorii”.

„Nu e vorba că am fi noi în favoarea politicilor care se aplică acum in Polonia, nu avem nimic în comun cu vreun model iliberal, dar cum România a fost âinta unor măsuri pe fond discriminatorii, am vrut să transmitem acest mesaj”, a spus acesta. Propunerea CE a fost, totuşi, adoptată joi în PE, cu 422 de voturi "pentru", 147 de voturi "împotrivă" şi 48 de abţineri.

În  20 decembrie 2017, Comisia Europeană a adoptat o măsură fără precedent şi a impus sancţiuni Poloniei, pe care o acuză că încalcă, prin reforme judiciare, valorile democratice de bază ale Uniunii Europene. Articolul 7, prezentat drept „opţiunea nucleară”, nu a mai fost folosit împotriva vreunui stat membru până acum, iar această măsură este considerată un semn al îngrijorării profunde a europenilor faţă de reformele guvernemantale controversate în domeniul Justiţiei. 

 

Etichete: Polonia , PSD , liviu Dragnea , reforme justitie polonia , articolul 7 polonia , europarlamentari psd , vot eurodeputati psd articolul 7 polonia , dragnea vot polonia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale