Furtuna geopolitică globală și bâlciul electoral de la București

Data actualizării: Data publicării:
remus pricopie-ziare com

De câțiva ani, reputați analiști, diplomați, politicieni, înalți funcționari internaționali, profesori de științe politice, relații internaționale, economie etc., din țară și străinătate, avertizează asupra schimbărilor dramatice de pe scena politică mondială. Ceea ce, în urmă cu 10-15 ani, consideram certitudini astăzi intră pe lungă lista a provocărilor sau, chiar mai dur, a amenințărilor.

Să amintim câteva dintre acestea:

(i) Alianța militară NATO, în anul în care marchează 70 de ani de la înființare, este pusă la încercare chiar din interiorul său. Tensiunile dintre SUA și anumiți lideri europeni sunt publice, iar identificarea unei alternative, de tipul "Armata Europeană", nu face decât să mențină această stare de incertitudine și nu să o reducă.

(îi) Pericolul nuclear, un subiect al anilor Războiului Rece, este reactivat prin anunțul făcut de SUA potrivit căruia urmează să declanșeze procedurile de retragere din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), ca urmare a violării de către Rusia a acestui acord. Nu se știe dacă INF va rezista sau dacă există o alternativă la înțelegerea parafată în 1987 de către Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan.

(iii) Conflictele, deschise sau înghețate, clamarea, din ce în ce mai des, a unor pretenții teritoriale, discursurile secesioniste, preluările ostile de teritorii, deși diferite prin dinamică istorică, situație juridică și/sau diplomatică, contribuie la tensionarea climatului regional/internațional.

(iv) Fenomenul BREXIT, dar și alte manifestări antieuropene, activate chiar din interiorul blocului european, la care se adaugă unele interese extracomunitare de slăbire a coeziunii europene, afectează fundația UE.

(v) Promovarea discursului urii, al segregării și "reinterpretarea" conceptelor fundamentale ale democrației încurajează activarea unei părți din electorat în favoarea partidelor extremiste de tot felul, care astfel ajung să acceadă la putere.

(vi) Incapacitatea țărilor/organizațiilor internaționale de a da răspunsuri la cele mai complicate trei probleme la nivel mondial - încălzirea globală, migrația și terorismul - lasă loc liber unui val de "politici" ad-hoc, nonstiintifice, de tip "antisistem", care nu numai că nu vor ameliora aceste probleme, dar chiar le vor accelera.

Toate acestea sunt indiciile unei furtuni geopolitice globale în care ne aflăm deja și în fața căreia este greu să te menții în echilibru, ca țară, fără să activezi toate instrumentele și resursele de siguranță națională, care înseamnă în primul rând responsabilitate și profesionalism.

Citește continuare pe Ziare.com.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...