G. Firea: Dacă nu ne vom descurca sâmbătă cu 14 evenimente, ce vom face la UEFA, în 2020?

Data publicării:
gabriela firea fb

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că, sâmbătă, în Capitală vor avea loc 14 evenimente, printre care şi mitingul PSD la care este aşteptată o participare de 200.000 - 250.000 de persoane, adăugând că existenţa unui număr atât de mare de acţiuni reprezintă un test pentru autorităţile locale, care trebuie să demonstreze că pot face faţă unei astfel de situaţii.



"Sâmbătă sunt aprobate de comisia de specialitate, potrivit Legii 60 a adunărilor publice, 14 evenimente. Pe lângă cele 13 anunţate ieri în comunicatul de presă, s-a mai adăugat unul, este vorba despre o fundaţie care organizează un eveniment social. (...) Cred că vom face faţă şi acestor evenimente de sâmbătă. Oricum, e un fel de test şi pentru noi, pentru că dacă nu ne descurcăm sâmbătă, 9 iunie, având 14 evenimente, ce o să facem la UEFA, în 2020? Eu cred că trebuie să dăm dovadă că suntem ca orice altă capitală europeană, în care pot să aibă loc foarte multe evenimente la care participă un număr foarte mare de persoane. Dar asta înseamnă să fim cu toţii foarte civilizaţi, foarte respectuoşi, să respectăm ceea ce stabilesc instituţiile statului ca şi traseu", a arătat primarul general, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PMB.

Ea a menţionat că pe cererea de autorizare a mitingului PSD este trecut un număr estimativ de 200.000 - 250.000 de participanţi şi că au fost stabilite mai multe locuri pentru parcarea vehiculelor cu care vor veni aceştia.

"Împreună cu Brigada Rutieră, Administraţia Străzilor, Poliţia Capitalei şi Poliţia Municipală s-au stabilit mai multe locaţii (pentru parcare - n.r.). De asemenea, s-a stabilit sistemul de afluire şi defluire, astfel încât să nu existe incidente. S-a stabilit pentru fiecare judeţ inclusiv ora de plecare de la locaţia respectivă către destinaţie, către Bucureşti, pentru a putea fi preluate, astfel încât să nu existe suprapuneri şi să nu existe momente în care vin prea multe autocare sau microbuze", a spus ea.

Firea a mai precizat că, sâmbătă, cele 14 evenimente vor avea loc în diferite zone, dar în special în aria centrală.

"Întotdeauna sunt luate, în orice oraş, măsuri de securitate vizibile sau invizibile. Dar acestea sunt luate de către instituţiile statului, care au în responsabilitate, conform legii, garantarea siguranţei cetăţenilor şi există o componentă importantă şi în răspunderea Primăriei Capitalei, prin Poliţia Municipiului Bucureşti. Da, întotdeauna se iau astfel de măsuri. Aceasta, de fapt, este diferenţa între un eveniment public aprobat de către Comisia de avizare a evenimentelor, potrivit Legii 60, şi un eveniment neavizat, neaprobat, neautorizat - pentru că un eveniment aprobat implică automat acţiunea instituţiilor statului în materie de protecţia cetăţenilor (...) - un aşa-numit eveniment 'spontan' nu poate beneficia de o astfel de protecţie. Cel puţin, nu în debutul acţiunii", a explicat ea.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri