Guvernul Ponta a cheltuit două miliarde din fondul de rezervă pentru biserici și primării

Data publicării:
ponta sedinta guvern

Fondul de rezervă al Guvernului s-a dovedit a fi un adevărat sac fără fund pentru autorităţi în 2014. Astfel, 2,3 miliarde de lei a cheltuit Executivul condus de fostul premier Victor Ponta într-un an electoral, din acest fond, după ce, în anii precedenți, avusese loc o diminuare considerabilă. Din 2013 până în 2014, fondul practic s-a dublat, alimentat prin rectificările bugetare, arată datele oficiale.

Bugetul ințial al fondului de rezervă al Guvernului în 2014 a fost de 161 de milioane de lei. Fostul prim-ministru Victor Ponta a decis să-l majoreze de 14 ori în același an până la 2,3 miliarde de lei. Spre comparație, este același buget pe care l-a avut Ministerul Justiției.

Mai mult, inspectorii Curţii de Conturi au constatat că banii nu au fost utilizaţi pentru situaţii imprevizibile.

Experții Curții de Conturi spun că o mare parte din cheltuieli nu au respectat condițiile pentru a fi incluse la categoria neprevăzute sau urgente, așa cum stipulează legea de alocare a banilor din fondul de rezervă.

Practic, banii care trebuie folosiţi pentru inundaţii, zăpezi, incendii sau în situaţii de calamitate, aşa cum spune legea, au ajuns la primării, la biserici ori au fost folosiți pentru diferite expoziţii culturale.

Potrivit raportului Consiliului Fiscal pe anul 2014, cea mai mare parte din bugetul fondului de rezervă a ajuns la primării. Adică 37% în 2014, faţă de doar 14%, cu un an înainte. Banii au fost folosiţi pentru cheltuieli de zi cu zi sau pentru unele investiţii în proiecte de infrastructură locală.

Un alt beneficiar important a fost Ministerul Dezvoltării, care mai departe a virat o parte din bani tot către primării, pentru plata datoriilor sau pentru încălzirea pe timp de iarnă.

Pe lista beneficiarilor se mai află Secretariatul General al Guvernului, cel care a finanţat construirea şi repararea unor biserici pe zeci de milioane de lei.

Ba chiar şi Ministerul Culturii a primit bani pentru organizarea unor expoziţii în ţară sau în China.

Alocările s-au făcut însă într-o lipsă totală de transparenţă, fără a exista criterii clare de clasificare a cheltuielilor, aşa cum a remarcat Consiliul fiscal. În aceea perioadă, Guvernul nu a răspuns niciunei solicitări adresate de Digi24 despre modul de alocare a banilor şi destinaţia lor.

Citiți și: 

Panseluțe pe hârtie. Curtea de Conturi: Primăriile de sector au făcut plăți ilegale de 10,7 milioane de lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să muncești pentru a putea ieși la pensie în România. Diferența dintre stagiul minim și cel...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez a venit "îmbrăcată în aur" la Emmy 2026. Rochia care a făcut-o să strălucească pe covorul roșu
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...