Ilie Bolojan a promulgat legea prin care absenţele nemotivate ale parlamentarilor sunt sancţionate cu 5% din indemnizaţia lunară brută

Data actualizării: Data publicării:
bolojan
Foto: presidency.ro

Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, miercuri, privind modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor . Actul normativ prevede că absenţele nemotivate ale aleşilor vor fi sancţionate cu reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută. Până acum sancţiunea era de doar 1% din indemnizaţie.

Proiectul de lege modifică și completează Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor după cum urmează: „Neparticiparea la cel puțin o activitate parlamentară desfășurată în sediul Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, în cadrul programului și ordinii de zi aprobate de Biroul permanent se consideră absență nemotivată și are drept consecință reținerea a 5% din indemnizația lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepția motivării absențelor în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) și (3)”.

O altă prevedere nouă a propunerii legislative spune că deputații și senatorii depun la secretarul general al Camerei sau al Senatului, odată cu declarații de avere și declarația de interese, și un curriculum vitae care va fi publicat pe site-urile celor două foruri legislative.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, pe 25 martie, proiectul de lege. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Daniel Suciu a declarat atunci că este vorba de un principiu care se aplică peste tot în societatea românească: „Nu vii la muncă, eşti penalizat”.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...