Ionuț Stroe: USR are un comportament duplicitar. Nu înţeleg de ce nu le mai place statul de drept

Data publicării:
ionut stroe la o conferinta de presa
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Foto: INQUAM Photos / Ilona Andrei

PNL îl va evalua pe primarul Capitalei, Nicuşor Dan, după felul în care îşi va face treaba în Bucureşti, a spus la Digi24 purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe. Declarația vine după ce Agenția Națională de Integritate l-a acuzat pe edil de conflict de interese și abuz în serviciu. Stroe e criticat, de asemenea, o declarație a președintelui USR, Cătălin Drulă, care a spus că ANI este „politizată”, și a spus că formațiunea are „un comportament duplicitar”.

”Vă pot asigura că PNL îl va evalua pe primarul Nicuşor Dan după felul în care îşi va face treaba în Bucureşti, după felul în care îşi onorează promisiunile din campania electorală, moment când noi l-am susţinut”, a spus Stroe.

El a adăugat că „justiția va evalua” sesizarea inspectorilor de integritate.

„În legătură cu chestiuni care ţin de comportamentul sau legalităţile semnalate de ANI, în ceea ce priveşte persoana dânsului, lăsăm justiţia să evalueze aceste aspecte dar, într-adevăr, pe partea cu oraşul avem solicitări, avem proiecte, avem nişte mulţumiri, le-am transmis şi am trasat şi un timing în legătură cu rezolvarea lor şi aşteptăm rezultate de la acest primar care a fost învestit cu încredere de PNL şi de votanţii noştri”, a adăugat el.

„Aceste acuzaţii ale ANI de astăzi ţin efectiv de persoana primarului şi de ceea ce a făcut”, iar Nicușor San „ar trebui să clarifice aceste aspecte din punct de vedere legal, şi faţă de bucureşteni şi faţă de organele de cercetare”, a continuat Stroe.

„Noi nu ne vom pronunţa, noi nu dăm verdicte, este o speţă nouă, aici este normal ca această speţă să parcurgă traseul legal”, a spus el.

Stroe a criticat declarația președintelui USR, Cătălin Drulă, care a spus că ANI hărțuiește primarii din opoziție și că instituția este „politizată”.

„Aș vrea să creadă că cei din USR au tot timpul încredere în justiţie, aşa cum este normal, şi nu îşi schimbă atitudinea şi poziţia după cum bate vântul şi interesul electoral. Nu înţeleg de ce se autopronunţă apropo de Nicuşor Dan şi nu înţeleg de ce nu le mai place statul de drept celor din USR. Sau poate doar când e vorba de alţii. USR are un comportament duplicitar”, a spus Stroe.

„Adică cei care nu demult ridicau în slăvi ANI şi arătau cu degetul pe toţi cei care erau semnalaţi de ANI sau DNA sau alte instituţii având probleme, acuză în momentul de faţă această instituţie de incorectitudine şi o demonizează. Ba mai mult, spun că este folosită în interes politic. Aşa au făcut şi în cazul doamnei Clotilde Armand. Din păcate, când funcţionează justiţia nu le convine, când e vorba de alţii îşi schimbă opinia. Lucul acesta este deja un compoprtament obişnuit pentru USR”, a adăugat el.

Susţinerea pentru primarul Nicuşor Dan „este condiţionată de cele 10 obiective măsurabile pe care i le-au impus pentru a fi realizabile în 6 luni de zile şi sunt legate de teme mari ale Bucureştiului. Sunt proiecte pe care noi le-am susţinut în CGMB”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă