JURNALUL DE SEARĂ. Ce reproșuri își face opoziția în legătură cu modificarea Codului penal

Data publicării:
JdS

Și PDL a fost luat prin surprindere de modificările legislative operate peste noapte de putere.

„A fost greşeala noastră că in comisia juridică nu am avut oameni. De fapt, avem doi reprezentanți, dar o doamnă e in concediu de maternitate”, a declarat Roberta Anastase. Întrebată dacă cei doi nu au putut fi înlocuiți, Roberta Anastase a recunoscut: „E o chestiune de discutat şi în interiorul nostru” și a precizat că discuția va avea loc luni, în Colegiul director al partidului.

Vasile Gherasim, fost deputat și fost membru PDL, în prezent membru în Mișcarea Populară, a recunoscut că opoziția a avut o reacție slabă, neorganizată și neunitară, dar a explicat că, pe de altă parte, a fost „o acțiune cu premeditare” a puterii. Ca fost membru al Comisiei juridice, el a explicat că, și în cazul în care opoziția i-ar fi avut pe cei doi membri în comisie, președintele acesteia avea posibilitatea să nu-i cheme. „El poate completa ordinea de zi în orice moment”, a completat Gherasim.

Jurnalistul Cristian Pantazi a menționat că opoziția putea cere suspendarea ședinței, întrucât nu a avut raportul după discuțiile din comisiei și nu a știut despre proiectele de lege introduse în ultimul moment pe ordinea de zi.

„Da, recunosc, sunt probleme legate de grup care se vor discuta în Colegiul director”, a repetat Roberta Anastase. Întrebată dacă e o problemă cu Mircea Toader (liderul grupului PSL din Camera Deputaților), Roberta Anastase a precizat că „nu a specificat aceasta”, dar sunt mai multe probleme, inclusiv doi colegi care au votat diferit, pronunțându-se pentru modificările aduse Codului penal.

Roberta Anastase a mai arătat că Florin Iordache, deputatul PSD care ar fi la originea proiectului pentru modificarea Codului penal, este omul care cunoaște cel mai bine procedurile juridice. „Dar nu el a instrumentat, sunteți pe o pistă falsă”, a adăugat Anastase.

La rândul său, Vasile Gherasim a arătat că „Florin Iordache e nu numai un bun cunoscător al mecanismelor parlamentare, dar şi al nuanţelor juridice. Dar, dacă el primește o comandă de la moguli, ca să zic așa, și nu întâmplător spun asta, deci dacă i se spune că vezi că trebuie să iasă așa sau așa, Florin o face. Are și o echipă în jurul lui care funcționează bine”, a adăugat fostul deputat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Pensia pe card. În ce orașe și la ce bănci au fost virate sumele? Unde se percepe comision la retragere?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...