Liviu Dragnea nu știe cum ar putea PSD să scape de eticheta de „comuniști”

Data publicării:
liviu dragnea privind la cer

Fostul președinte Ion Iliescu a spus că alegerile prezidențiale NU au fost pierdute de PSD din cauza etichetei de „comunism” care i se pune partidului. Întrebat dacă este de acord cu această idee, Liviu Dragnea a spus, marți, că nu și a adăugat că alegerile au fost pierdute ȘI din cauza acestei etichete. „Eu n-am spus că e vina dlui președinte Iliescu”, a spus președintele executiv al PSD. „Dar s-a strigat, s-a scris asta pe Facebook, s-a spus la mitinguri, au spus oamenii, a fost una din cauze, dar nu este vina lui Ion Iliescu. Ar fi chiar culmea să dăm vina pe Ion Iliescu!”, a comentat Liviu Dragnea.

Întrebat cum are de gând ca partidul să elimine această etichetă de „comuniști”, liderul PSD a recunoscut: „Încă nu știm”.

„Discutăm, totuși, de un partid care e condus de Victor Ponta, care nu a fost membru PCR, eu sunt președinte executiv, n-am fost membru PCR, și în continuare noi avem această etichetă care, la 25 de ani de la căderea comunismului, încă persistă. Că a fost pusă profesionist, că a fost manipulare contează mai puțin. Important e că există totuși niște motive pentru care această etichetă a mai fost crezută”, a declarat Liviu Dragnea. „Victor Ponta a spus mereu că nu este comunist, n-a fost și nu va fi. Mai mult ce să facă?! Este foarte greu într-o campanie să spui că zăpada este albă și să și dovedești că e albă altfel decât arătând-o. Dar dacă nu s-a fost crezut, ce putea să facă mai mult Victor Ponta?!”, a adăugat președintele executiv al PSD

Jurnaliștii au vrut să știe dacă Ion Iliescu ar trebui să facă un pas în spate și să nu mai participe la ședințele Biroului Politic. „Eu nu am folosit niciodată această expresie – un pas în spate, un pas lateral, că nu suntem la un ansamblu de dansuri într-un partid. Ion Iliescu are locul lui foarte bine stabilit atât în istoria partidului, cât și în istoria României. Nu este problema Ion Iliescu. Ion Iliescu a făcut pentru această țară ceea ce nu au făcut mulți la vremea respectivă și pentru asta este respectat și recunoscut de foarte mulți oameni”, a spus Liviu Dragnea.

Întrebat dacă baronilor locali li s-ar putea reproșa pierderea alegerilor, Liviu Dragnea a subliniat că sunt multe cauze pentru care PSD a pierdut alegerile și nici măcar cei care au câștigat nu au toate răspunsurile. Liderul PSD a menționat că partidul face în prezent o analiză și speră să identifice cât mai multe cauze. „Este important să vedem ce a generat acest vot, acest curent”, a afirmat Liviu Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...