Video Exclusiv Ludovic Orban: Nu votez legea certificatului verde pentru angajați în forma actuală, deși sunt un susținător al vaccinului

Data publicării:
ludovic orban cu masca face un gest cu degetul in sus
Ludovic Orban spune că nu va vota legea care impune certificatul verde pentru anumite categorii de angajați Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul lider PNL Ludovic Orban a anunțat luni seară la Digi24 că el nu va vota în Camera Deputaților legea referitoare la obligativitatea certificatului verde pentru angajați, argumentând că în forma în care se prezintă proiectul, ar încălca dreptul la muncă al oamenilor și ar îngrădi libertatea de alegere a acestora. 

Legea certificatului verde obligatoriu la serviciu a fost respinsă săptămâna trecută în Senat, după ce doi senatori PNL neafiliați s-au abținut de la vot. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege.

Citiți și: Alexandru Rafila (PSD): Proiectul de lege care obligă angajații să aibă certificat verde a fost prost scris și creează discriminări

Dacă  cei doi senatori PNL neafiliați, George Scarlat și Alexandru Nazare, considerați apropiați ai lui Ludovic Orban, ar fi votat „pentru”, proiectul ar fi trecut de camera superioară a Parlamentului. Iulia Scântei, liderul grupului liberal din Senat, spune că fostul președinte PNL, Ludovic Orban, este direct răspunzător pentru această situație. Acum, proiectul a ajuns la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

După ce Ludovic Orban a pierdut cursa internă pentru președinția partidului, el a demisionat din funcția de președinte al Camerei Deputaților și a anunțat săptămâna trecută că părăsește și grupul liberal din Cameră, devenind deputat neafiliat. Gestul lui a fost urmat până acum și de alți 13 parlamentari liberali.

Întrebat cât de responsabili au fost cei doi colegi din Senat care s-au abținut de la votul legii pentru certificatul verde, Ludovic Orban a declarat luni seara la Digi24 că aceștia au votat în conformitate cu propria lor conștiință. „Și aici vă spun și eu dvs. că în forma care s-a dezbătut la Senat și în care a venit la Camera Deputaților, eu nu votez acest proiect”, a anunțat Ludovic Orban. Întrebat dacă și ceilalți colegi neafiliați din Cameră nu vor vota textul, el a răspuns: „Nu”.

Ludovic Orban: Vaccinarea nu se face cu forța

„Deși, trebuie să o spun foarte apăsat, eu sunt un susținător al vaccinului, al vaccinurilor în general. Eu cred în vaccinuri, m-am vaccinat, m-am vaccinat și cu a treia doză, i-am convins pe toți colegii, prietenii, cunoscuții, membrii familiei să se vaccineze, am fost implicat în aceste campanii de încurajare a vaccinului. De altfel, construcția Comitetului Național de Vaccinare s-a realizat în mandatul meu de prim-ministru în discuțiile pe care le-am avut cu președintele României și cu premierul desemnat, dl. Ciucă. Dl. Gheorghiță a fost recomandat de dl. Ciucă”, a arătat Ludovic Orban.

„Practic, eu susțin vaccinul, dar vă mai spun un lucru, care este mai puțin abordat: este demonstrat științific faptul că o persoană vaccinată poate transmite virusul. Este demonstrat științific. Avem „n” cazuri de persoane vaccinate care transmit virusul. Vaccinarea ne ajută pe noi. Cum ne ajută? Reduce riscul de îmbolnăvire și în același timp, dacă te îmbolnăvești - și sunt mii de persoane vaccinate care s-au îmbolnăvit -  ne ajută să nu dezvoltăm o formă severă. Dar nu împiedică răspândirea virusului de către o persoană vaccinată. O persoană vaccinată poate să răspândească virusul. Este demonstrat științific”, a insistat Ludovic Orban.

La observația că epidemiologii îl contrazic, el a obiectat „Cum adică? Dacă avem cazuri clare, concrete, recunoscute de toată lumea că dau virusul? Nu, n-am înțeles greșit”, a spus Ludovic Orban. La argumentul că persoanele vaccinate, între ele, nu mai fac boala transmisibilă și de aceea trebuie să se vaccineze oamenii în număr mare, pentru a putea pune capăt epidemiei, Ludovic Orban a replicat că „vaccinarea nu se face cu forța și nu se face afectând dreptul la muncă, de exemplu. Într-o țară în care ai 33 la sută din populația vaccinată, tu vrei să impui condiția asta, că își pierde omul locul de muncă, dacă nu se vaccinează?! Dar poate nu vrea să se vaccineze, nu? Poate vrea să-și facă testul sau poate...Îl pun să se vaccineze pe un macaragiu sau pe un fierar-betonist sau pe un buldozerist sau pe un om care lucrează singur pe combină?!” - a spus Ludovic Orban.

Citiți și: Președintele CNCD: Certificatul verde nu e discriminatoriu. Drepturile și libertățile se pot limita pentru protejarea sănătății publice

Ludovic Orban: Dacă se întâmplă într-o țară, nu trebuie să se întâmple și în România

Întrebat de ce în Italia s-a luat, totuși, o astfel de măsură a impunerii certificatului verde, Ludovic Orban a spus că „asta nu înseamnă că dacă se întâmplă într-o țară trebuie să se întâmple și în România”.

„Încă o dată vă spun, o persoană vaccinată transmite virusul și poate transmite virusul atât unei alte persoane vaccinate, cât și... Dar eu susțin vaccinarea și am susținut-o cu tărie cu mult înainte”, a adăugat Ludovic Orban.

Proiectul obligativității certificatului verde la muncă a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. Proiectul prevede ca certificatul COVID să fie cerut pentru angajații din sistemul sanitar public și privat și pentru angajații din anumite instituții publice. Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile, mai precizează proiectul. După 30 de zile contractul de muncă poate fi desfăcut. De asemenea, costul testelor COVID-19, în cazul în care angajatul preferă această variantă, și nu vaccinarea este suportat de către personalul unităţilor publice. 

Citiți și: Gheorghiță: Dacă legea certificatului verde pică în Parlament, nu vom ajunge la 70% rată de vaccinare până la sfârșitul anului

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Pentru 35 de bani, un cunoscut supermarket a primit o amendă usturătoare. Totul a pornit de la prețul unei...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...