Marian Neacşu, vicepremier PSD: Astăzi vom face istorie pentru că ne aflăm în faţa unui moment de bilanţ

Data publicării:
Marian Neacsu
Marian Neacșu. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Vicepremierul Marian Neacşu a evidenţiat, luni, rezultatele miniştrilor PSD de la ministerele Transporturilor, Agriculturii, Sănătăţii şi Muncii, pe parcursul ultimilor peste patru ani, declarând că social-democraţii se află într-un moment de bilanţ.

„Înclin să cred că astăzi vom face istorie pentru că ne aflăm în faţa unui moment de bilanţ al unei guvernări care a început pentru PSD, alături de această alianţă pro-europeană, în prima sa formă, la 25 noiembrie 2021. Au trecut de atunci patru ani, cinci luni şi 25 de zile. În această perioadă, PSD a deţinut un an, 11 luni şi 20 de zile funcţia de prim-ministru. (...) Patru ministere au avut de la început şi până astăzi exclusiv miniştri din partea PSD. Două ministere economice şi două sociale. Este vorba despre Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii. Şi rezultatele la aceste ministere sunt elocvente", a spus el, în cadrul evenimentului "Momentul adevărului", organizat de Partidul Social Democrat, la Palatul Parlamentului.

Vicepremierul a subliniat că, în ultimii cinci ani, PSD a avut "un rol important" în actul de guvernare, într-un context marcat de crize suprapuse. Social-democraţii au prioritizat protejarea cetăţenilor şi construirea viitorului prin investiţii. În această perioadă, salariul minim pe economie a crescut de 1,7 ori (cu 170%), iar pensiile au înregistrat o majorare de 21,7%.

"Politica socială nu a fost doar un capitol de program, ci o prioritate reală a PSD. Creşterea pensiilor, a salariilor, a salariului minim pe economie nu sunt simple măsuri economice. Ele înseamnă demnitate pentru milioane de români. Înseamnă siguranţa zilei de mâine pentru cei care au muncit o viaţă şi înseamnă venituri şi un trai decent pentru cei care muncesc", a spus el.

Acesta a adăugat că PSD a susţinut investiţiile şi mediul privat, precum şi dezvoltarea infrastructurii rutiere, modernizarea spitalelor şi consolidarea sistemului educaţional. Totodată, formaţiunea a sprijinit absorbţia fondurilor din PNRR, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea decalajelor regionale, prin PNDL şi Programul "Anghel Saligny".

Pe de altă parte, vicepremierul a apreciat că o serie de măsuri adoptate în ultima perioadă nu au generat "nici pe departe" rezultatele aşteptate. El a subliniat că "nu este corect ca întreaga povară să fie pusă pe umerii populaţiei", fără măsuri "concrete" de sprijin economic şi de relansare economică.

"Trebuie să privim realist evoluţiile recente. O serie de măsuri adoptate în ultima perioadă - creşterea TVA, reducerea unor venituri din sectorul public, impozitarea pensiilor sau creşterea accizelor - nu au generat nici pe departe rezultatele aşteptate. Din contră, consumul, care a fost motorul principal al creşterii economice atâta vreme, a încetinit dramatic, generând efecte extrem de negative în economie. România are încă paşi importanţi de făcut: investiţii în autostrăzi, spitale, şcoli şi infrastructură locală, dar şi stabilitatea economiei şi a inflaţiei", a precizat el.

Partidul Social Democrat urmează să decidă, prin vot, dacă îşi menţine sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Consultarea internă, denumită "Momentul Adevărului", are loc la Palatul Parlamentului şi implică aproximativ 5.000 de membri ai organizaţiilor judeţene şi ai Consiliului Politic Naţional.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Mirabela Dauer, cea mai dureroasă confesiune despre fiul pe care nu l-a mai văzut de 24 de ani: "Mi-a distrus...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Povestea româncei care a devenit „doulă de moarte”, o meserie tot mai căutată: „Vin în calitate de...
Newsweek
Ce pensie ridicolă a luat un pensionar cu 35 ani munciți pe salariul minim? „Nu mi-au pus și grupele de muncă”
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Acum 5 ani anunța că e transgender, azi impresionează cu un corp sculptat. Elliot Page și-a afișat abdomenul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...