Ministrul Economiei îi avertizează pe directorii companiilor de stat: „Unii şi-au betonat contractele. Am ac de cojocul lor”

Data publicării:
Ministrul Economiei Radu Miruţă
Ministrul Economiei Radu Miruţă. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat miercuri, la B1TV, că unii dintre directorii companiilor din subordine „şi-au betonat contractele pe Ordonanţa 109, au mimat o selecţie, au făcut un contract cu indicator de performanţă extraordinar de jos”. „Am ac de cojocul acelor oameni”, a avertizat ministrul.

„Unii (directori – n.r.) şi-au betonat contractele pe Ordonanţa 109, au mimat o selecţie, au făcut un contract cu indicator de performanţă extraordinar de jos. Dacă te trezeşti dimineaţa şi te uiţi pe geam, e suficient, că ai îndeplinit indicatorul de performanţă. Deci unii au un caracter contractual care foarte greu sau mai lent poate fi schimbat. Mă voi ocupa şi de aceia.

Există o a doua categorie unde contractele nu sunt încă finalizate. Dar multe dintre ele, dacă ne uităm aşa printre date, s-au terminat cu câteva zile înainte să ajung la minister. Întâmplător s-au finalizat, s-a parafat. Pentru cele temporare, acolo este la latitudinea ministerului să normalizeze şi o voi face în câteva zile. Am o analiză a acestor date” , a declarat ministrul Radu Miruţă, potrivit News.ro. 

„Am ac de cojocul acelor oameni”

Totodată, ministrul Radu Miruţă a precizat că există directori care au crezut că se pot culca pe o ureche, pentru că au încheiat nişte contracte „greu modificabile”.

„Am ac de cojocul acelor oameni, însă durează câteva luni, pentru că eu ca ministru, prin intermediul AGA, pot să propun schimbarea indicatorilor de performanţă. Voi face asta la modul real, nu să te uiţi în oglindă şi să spui că l-ai îndeplinit. Va urma o evaluare a celor care îndeplinesc acei indicatori de performanţă.

M-aş bucura să găsesc mulţi oameni care îndeplinesc indicatorii de performanţă pe care îi voi pune şi aceia vor rămâne, însă bănuiala mea, uitându-mă la traseul organizării acelor concursuri, este că mulţi nu vor îndeplini indicatorii de performanţă. Abia în acea etapă voi putea să intervin”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruţă.

El a precizat că a fi opt ore la serviciu nu înseamnă criteriu de performanţă, ci face parte din fişa postului.

„S-au făcut nişte criterii care să fie îndeplinite orice s-ar întâmpla pentru ca ei să poată să-şi ia aceste sume de bani. Nu şi le vor lua, nu cu mine acolo. Îmi doresc să găsesc oameni care să îndeplinească aceste criterii. Ce voi face după ce se va curăţa bucata asta de sinecuri din aceste companii?

Voi fi garantul oamenilor buni din piaţă care să prindă curajul să se înscrie la aceste selecţii pe bune. Şi voi fi garantul că aceste selecţii se vor face cu adevărat serios. Pentru că asta a lipsit până acum. Sunt mulţi oameni buni, mulţi profesionişti. Dar nu se duc să se înscrie acolo, că ştiu că nu-i pentru ei”, a adăugat ministrul Radu Miruţă.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mulți români pot rămâne fără acces la banii din cont dacă ignoră aceste detalii. Situațiile în care cardul...
Digi FM
Ce s-a schimbat în viața Lilianei Ștefan după despărțirea de Dan Bittman. Cu ce se ocupă în 2026: ”A trebuit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, antrenament în colanți mulați și top scurt. În câteva săptămâni împlinește 56 de ani, dar e...
Film Now
Geena Davis, mărturisiri despre începuturile carierei sale. Ce greșeli a făcut în filmul ei de debut: „Nu...
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic...
Newsweek
Pensiile scad cu 20%. Vârsta de pensionare crește cu 2 ani. De ce România nu scapă de acest scenariu global?
Digi FM
Are 17 ani și o afacere profitabilă într-un loc care multora le-ar da fiori. Cu ce se ocupă o adolescentă din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 lucruri pe care cardiologii spun să le faci după ora 17:00 ca să îți protejezi inima. Rutina de seară...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Jon Voight, devastat de planurile fiicei sale Angelina Jolie. Apropiați: „Se teme că nu se vor mai împăca...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...