„Trebuie să fim calmi, dar să investim în apărare”. Nicușor Dan declară că Rusia va continua să fie o amenințare

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan sustine o conferinta de presa
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Rusia va continua să reprezinte o amenințare, chiar dacă se va încheia războiul din Ucraina. Șeful statului spune că „trebuie să fim calmi”, dar să continuăm investițiile în apărare.

Președintele a fost întrebat despre declarația secretarului general NATO, Mark Rutte, care a vorbit despre pregătiri pentru o confruntare cu Rusia.

„E o necesitate. Chiar dacă se va încheia cu o pace războiul din Ucraina, amenințarea Rusiei rămâne. Și atunci, față de această amenințare, trebuie să fim calmi, dar să investim în apărare, aste este ceea ce fac țările europene”, a răspuns Nicușor Dan, după ce a participat la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, în Finlanda.

El a amintit că țările NATO au convenit să crească bugetul alocat apărării de la 2,5% la 3,5% din PIB și că „avem un program de înzestrare până în 2040”.

„Vă aduc aminte că, în vară, la Summit-ul NATO, am agreat o creştere la 3,5 plus 1,5 (la sută) din PIB până în 2035 pentru apărare şi cheltuieli conexe. Deci, vrem să facem asta. Avem un program de înzestrare până în 2040, cea mai importantă parte din ea am pus-o în SAFE şi participarea la meeting-ul ăsta, înseamnă că vrem să fructificăm celelalte programe europene şi vrem să fim pregătiţi pentru momentul 1 ianuarie 2028, când noul cadru financiar multianual va începe şi vor fi bani disponibili pentru România. Deci avem doi ani în care folosim SAFE şi, imediat după aceea, trebuie, spre deosebire de celelalte programe europene, în care noi ne-am apucat să cheltuim în anul 4 sau 5, de data asta, şi pe zona militară, vrem să începem să cheltuim din momentul 0”.

Ulterior, președintele a reluat mesajul într-o postare pe rețeaua X, unde a scris că „acțiunile Rusiei reprezintă o sursă majoră de risc pentru întreaga regiune. Prin întâlnirea de astăzi de la Helsinki, am atras atenția asupra faptului că flancul estic se află în centrul acestei amenințări”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rutte: „Noi suntem următoarea țintă a Rusiei”

Șeful NATO, Mark Rutte, a îndemnat țările membre să depună mai multe eforturi pentru a se pregăti pentru eventualitatea unui război de amploare, avertizând că Rusia ar putea fi gata să atace alianța în termen de cinci ani.

„Noi suntem următoarea țintă a Rusiei. Și suntem deja în pericol”, a declarat Rutte joi, în timpul unui discurs ținut la Berlin. „Rusia a readus războiul în Europa și trebuie să fim pregătiți pentru un război de amploarea celui pe care l-au îndurat bunicii și străbunicii noștri.”

Deși a salutat decizia membrilor NATO de a crește cheltuielile militare totale la 5% din produsul intern brut anual până în 2035, Rutte a susținut că trebuie făcut mai mult, afirmând că membrii alianței trebuie să treacă la o „mentalitate de război”.

„Nu este momentul pentru auto-felicitări”, a spus Rutte. „Mă tem că prea mulți sunt complacenți în tăcere. Prea mulți nu simt urgența. Și prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este așa. Acum este momentul să acționăm.”

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Noul premier NU a menționat creșterea pensiilor în Programul de guvernare. Pensia anticipată, eliminată?
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...