Partidele intră în campanie cu datorii 

Data publicării:
bani teanc numara bani in mana

Peste 25 de milioane de lei trebuie să plătească liberalii mai multor firme. Situaţia financiară a noului PNL tocmai a fost publicată pe site-ul Ministerului de Finanţe. Secretarul general al partidului îşi ameninţa colegii, la sfârşitul anului trecut, că vor fi scoşi de pe lista pentru parlamentare dacă nu-şi plătesc cotizaţiile.

„Ai dreptul de a alege şi de a candida, doar dacă ai toate cotizaţiile achitate la zi”, spunea Ilie Bolojan în decembrie 2015.

Acum, secretarul general al PNL revine: „Un partid care vrea să conducă o ţară trebuie să se conducă în primul rând pe el şi să nu creeze probleme altora”.

În clasamentul partidelor cu datorii, pe primul loc se află PSD. Victor Ponta a lăsat datorii neplătite de aproape 7 milioane de euro, din campania sa pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Social-democraţii spun că au plătit deja o parte din restanţe.

„De la zece jumătate la şapte este o diferenţă”, spune Mircea Drăghici, trezorierul PSD.

Tot el dezvăluia, în urmă cu câteva luni: „Toate firmele la care avem datorii sunt firme româneşti. Mai sunt datorii şi din campania de la europarlamentare şi din campania prezidenţială”.

În martie, Liviu Dragnea se plângea de modul de acţiune al creditorilor.

„Îi depăşeşc şi pe cămătari, nici cămătarii nu cred că au rata asta. Ne judecăm, în mare parte câştigăm”, spunea liderul PSD.

Nici noul PMP nu scapă de griji. UNPR a intrat în fuziune cu datorii. În următorul an trebuie achitate aproape 600.000 de lei. Situaţia financiară a ALDE nu a fost publicată.

Excepţia pe scena politică românească o reprezintă UDMR, care nu numai că nu are datorii, dar are în conturi aproape un milion de lei.

O datorie istorică este şi cea a USL, de peste 9 milioane de lei. Nu se ştie însă cine o va plăti.

Liderii politici se bazează pe noua legea privind finanţarea campaniilor, pentru a-şi scăpa partidele de datorii. Potrivit legii, partidele primesc bani de la stat în funcţie de numărul de mandate obţinute în alegeri.

„Luând în calcul ritmul pe care îl parcurgem de un an încoace de plată a datoriilor, ar trebui să se stingă undeva într-o perioadă rezonabilă de doi ani”, a socotit Mircea Drăghici, trezorierul PSD.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, PNL şi PSD au cerut rambursarea celor mai mari sume după locale. Liberalii cer peste 18 milioane de lei, iar PSD peste 14,6 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Joi intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Ordinea în care vin, în funcție de bancă
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...