Video Petre Daea vrea să salveze vacile, considerate „cel mai mare dușman al planetei”. „Toate cătările acuzațiilor sunt pe coarnele vacii”

Data publicării:
petre daea
Petre Daea, ministrul Agriculturii. Foto: captură video Digi24

După ce a apărat peștii de cormorani, acum Petre Daea vrea să devină salvatorul vacilor. Totul vine în contextul în care UE impune tuturor statelor membre să reducă emisiile poluante, iar studiile arată că vacile sunt una dintre sursele acestei poluări.

Daea deplânge că s-a ajuns ca unii oameni să se întoarcă împotriva lor și să le considere „cel mai mare dușman al planetei”. Ba mai mult, ministrul vine și cu un ajutor pentru fermieri: 100 de euro pentru bunăstarea fiecărei vaci care a fost greu încercată de seceta din România.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Este pentru prima dată când introducem în Planul acesta Național Strategic bunăstarea pentru taurine. Este specia care trece prin mari greutăți, în primul rând și de interpretare. Nu vedeți acum că vaca a devenit dușmanul planetei?

Toate cătările acuzațiilor sunt pe coarnele vacii. Că, acum, vaca este responsabilă când avem atâta poluare. România are două milioane de vaci și 9 milioane de mașini, autoturisme și alea-s cu două țevi.

Iar taurina...trebuie să-i dăm această apreciere și să o susținem”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un părinte să lase toată averea unui singur copil? Drepturile celorlalți moștenitori chiar dacă există...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Senatorii pregătesc creșterea pensiilor civile și militare. 10 proiecte de lege îi vizează pe pensionari
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”