Președintele Ucrainei, primit la Palatul Cotroceni

Data publicării:
160421 iohannis petro poro 00 INQ Octav Ganea

Declarații de presă susținute de cei doi șefi de stat:


Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, președintele Ucrainei a dat onorul Regimentului de Gardă și Protocol.

Cei doi șefi de stat vor susține o declarație de presă comună. Programul lui Petro Poroșenko include și un prânz cu premierul Dacian Cioloș.

Pe 17 martie 2015, Klaus Iohannis a efectuat o vizită oficială la Kiev. Atunci a declarat că sprijină ferm apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană.

Iohannis a anunțat atunci că a convenit cu Poroșenko ca cele două state să acorde o mai bună vizibilitate comunităților de români din Ucraina și celor de ucraineni din România.

Ultima întrevedere dintre cei doi președinți a avut loc în februarie, în marja Conferinței Internaționale de Securitate de la Munchen. Cu acel prilej, Klaus Iohannis a reiterat sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și a subliniat importanța implementării depline a Acordurilor de la Minsk pentru soluționarea crizei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
A căzut într-o groapă, s-a lovit la cap și a ajuns pe mâna medicilor. Două săptămâni mai târziu, tot ea a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Connect-R, mărturisire neașteptată despre divorțul de Misha, la 8 ani de la despărțire: "O parte din mine a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Ilie Bolojan recunoaște eșecul abordării conciliante: de ce nu au funcționat reformele în coaliție
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...