Prim-vicepreşedintele AUR Marius Lulea: „Ţara are nevoie de conducere, nu de improvizaţie”. Ce mesaj trebuie să înțeleagă Nicușor Dan

Data actualizării: Data publicării:
Marius Lulea.
Marius Lulea. Foto: Inquam Photos/Sabin Cîrstoveanu

Prim-vicepreşedintele AUR Marius Lulea afirmă, după ce alegerile prezidenţiale au fost câştigate de candidatul independent Nicuşor Dan, că ţara are nevoie de conducere, nu de improvizaţie, iar noului preşedinte îi revine o misiune grea, dar esenţială, să înţeleagă votul din primul tur, care a transmis un semnal clar, acela că românii vor o schimbare profundă.

„Sistemul politic de până acum se apropie de sfârşit dacă nu găseşte energia să se reformeze. Chiar dacă întreaga structură veche s-a aliniat în spatele noului preşedinte, rămâne speranţa că acesta nu face parte din acel sistem şi că va avea înţelepciunea de a utiliza cu folos votul primit. Preşedintele trebuie să fie în acord cu voinţa poporului, care a fost exprimată clar şi ferm”, spune Lulea, într-o postare pe Facebook, luni dimineață, potrivit News.ro.

„Competiţia electorală s-a încheiat. A fost un proces prea lung, iar această întârziere a afectat grav ţara — decizii importante au fost amânate, iar problemele s-au adâncit. Din punct de vedere financiar, România este în colaps bugetar. E timpul să se restabilească un echilibru al cheltuielilor publice. Mediul antreprenorial este epuizat, iar taxele actuale depăşesc deja o limită rezonabilă de sustenabilitate. Economia trebuie reaşezată pe baze solide: producţie, prelucrare, muncă reală — nu pe consum, importuri şi datorii tot mai mari”, scrie Lulea, după ce liderul AUR a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Nicuşor Dan.

Lulea consideră că mediul privat trebuie protejat. fiind ”cel mai de preţ lucru pe care îl mai are România”.

„Avem nevoie de măsuri concrete, de politici macroeconomice coerente, de un plan clar pentru redresare. Din păcate, nu întrevăd nici voinţa politică, nici înţelegerea profundă a reformelor guvernamentale necesare. România are nevoie urgentă de un plan adevărat pentru viitor. Ţara are nevoie de conducere, nu de improvizaţie. Noului preşedinte îi revine o misiune grea, dar esenţială: să înţeleagă votul din primul tur, care a transmis un semnal clar — românii vor o schimbare profundă. Sistemul politic de până acum se apropie de sfârşit dacă nu găseşte energia să se reformeze”, spune liderul AUR.

În opinia sa, „întreaga structură veche s-a aliniat în spatele noului preşedinte”, dar subliniază că rămâne speranţa că acesta nu face parte din acel sistem şi că va avea înţelepciunea de a utiliza cu folos votul primit.

„Preşedintele trebuie să fie în acord cu voinţa poporului, care a fost exprimată clar şi ferm. Partidele politice trebuie să întoarcă faţa către cetăţeni, să asculte cu adevărat şi să înceapă reformele necesare. Vremurile combinaţiilor, al intereselor de grup şi al jocurilor de culise au trecut. România are nevoie de responsabilitate, transparenţă şi curajul de a schimba din temelii ceea ce nu mai funcţionează”, adaugă Marius Lulea.
El afirmă că AUR va reprezenta „cu cinste votul patriotic” primit.

”Vom reprezenta cu cinste votul patriotic pe care l-am primit. Vom învăţa din fiecare etapă şi vom deveni mai buni. AUR este un partid puternic, unit şi în permanentă căutare de specialişti capabili să contribuie la buna guvernare a ţării atunci când îi va veni rândul. Ştim că orice construcţie trainică se face în timp şi cu răbdare”, dă asigurări liderul AUR.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”