Radu Miruţă: Pentru ca Steaua Bucureşti să ajungă în prima ligă, trebuie îndeplinite două condiţii mari

Data publicării:
Radu Miruță.
Radu Miruță. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că, pentru ca echipa de fotbal Steaua Bucureşti să ajungă în prima ligă, trebuie îndeplinite două condiţii.

El a adăugat că prima condiţie este ca ministrul Apărării să vrea, iar cea de-a doua, să fie modificată legea, iar acest lucru nu îl mai poate face un guvern interimar, informează News.ro.

„Drumul Stelei spre prima ligă nu mai poate fi întors. Pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă, trebuie să fie îndeplinite două condiţii mari. Una, ca ministrul să vrea, pentru că au fost perioade şi am găsit documente în minister în care ministrul a spus că politica este ca Steaua să fie în liga a doua şi să fie pepinieră, eventual, pentru alte echipe. Nu s-a vrut. Acum eu vreau, nu numai convins fiindcă este normal, ci şi provocat de toate piedicile pe care văd că diverse entităţi le-au pus acestui club”, a declarat Radu Miruţă, vineri, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că a doua condiţie este modificarea legii.  

„A doua condiţie este modificarea legii pe care un guvern interimar nu mai are voie să o facă. Suntem într-o perioadă, dacă vreţi, de carantină, în care ministerul nu poate modifica legea care să dea posibilitatea instrumentală clubului să-şi aranjeze documentele pentru a îndeplini acele condiţii”, a transmis ministrul interimar al Apărării. 

Situație ipotetică

Radu Miruţă a explicat ce s-ar întâmpla în cazul în care Steaua Bucureşti ar avea drept de promovare în prima ligă printr-o asociere cu scop nepatrimonial. 

„Aş putea să fac astăzi un lucru prin care v-aş spune dumneavoastră Steaua a îndeplinit condiţiile legale de a merge în prima ligă, însă mi-aş bate joc şi m-ar interesa doar nişte aplauze, pentru că varianta legală care ar permite clubului să meargă în prima ligă şi care este la îndemâna mea, ar fi o asociere cu scop nepatrimonial. Asta ar bifa condiţiile celor de la Liga Profesionistă, însă în secunda doi ministerul nu ar mai putea să pună nici un leu la bugetul Stelei, că nu-ţi mai dă voie legea. Şi atunci nu numai că nu va putea să pună niciun leu, nici nu va mai putea să pună la dispoziţie stadionul şi alte facilităţi de la Clubul Steaua, pentru că asocierea ar fi o altă entitate care ar trebui să plătească pentru utilizarea acestor lucruri”, a subliniat Radu Miruţă. 

El a precizat că varianta luată în cadrul este ca prin modificarea legii să fie permis Ministerului Apărării Naţionale să înfiinţeze o societate comercială, iar aceasta să interacţioneze cu o firmă interesată să investească la Steaua. 

„Varianta a doua este modificarea legii Ministerului Apărării Naţionale, care să permită înfiinţarea unei societăţi comerciale, urmând ca această societate comercială să interacţioneze cu o altă societate comercială care ar fi interesată să bage bani la Steaua şi atunci ar exista şi varianta finanţării. Astăzi, problema este legată de faptul că această a doua etapă cu înfiinţarea unei societăţi comerciale nu poate fi făcută de limitarea unui guvern interimar”, a mai declarat Radu Miruţă. 

Întrebat dacă el crede că rămâne Steaua blocată definitiv în liga a doua, Radu Miruţă a răspuns: „Refuz să cred că rămâne blocată definitiv. Refuz să cred”.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine