Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE, Siegfried Mureșan, a declarat pentru Digi24.ro că fondurile pentru agricultură nu vor fi reduse, așa cum prevedea proiectul inițial venit de la Comisia Europeană, iar țara noastră ar putea primi până la 60 de miliarde de euro pentru fermieri, dar și pentru fondul de coeziune. Acesta susține că este nevoie de o colaborare mai bună între autoritățile de la București pentru ca România să poată accesa mai multe fonduri europene.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că Uniunea Europeană se va concentra mai mult, în viitorul său buget, pe investiții în apărare, însă noua strategie nu trebuie să vină cu tăieri bugetare de la agricultură sau de la politicile de coeziune.
„Acum ne aflăm în perioada 2021-2027 și am început munca la elaborare a bugetului Uniunii Europene pentru următorii 7 ani 2028-2034. Lumea se schimbă, ca atare, Uniunea Europeană are noi priorități. În primul rând, vom investi mai mult securitate și apărare, securitate cibernetică, mobilitate militară pentru a ne apăra mai bine. Deci, Uniunea Europeană are noi priorități.
Însă acest lucru nu are voie să se facă printr-o slăbire a politicilor tradiționale, a politicii agricole comune și a politicii de coeziune”, a declarat acesta, pentru Digi24.ro.
Eurodeputatul susține că, prin cele două politici, România a absorbit de la aderare și până în prezent 100 de miliarde de euro.
„Comisia Europeană a propus ca România să primească din politica agricolă comună și politica de coeziune 60 de miliarde de euro în următorii 7 ani, față de 46 de miliarde până acum. Un lucru bun, deci, chiar dacă scădem rata inflației, tot suma este una considerabilă. Dar noi, Parlamentul, dorim ca aceste politici să rămâne predictibile în viitor”, a mai explicat Mureșan.
Întrebat ce ar trebui să facă autoritățile de la București pentru a atrage mai mulți bani europeni, europarlamentarul a transmis că ar fi nevoie de o mai bună colaborare între instituții:
„De când România a aderat la Uniunea Europeană, până astăzi, noi am contribuit cu 30 de miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene și am absorbit 105 miliarde euro. Într-adevăr, aveți dreptate, am absorbit banii târziu. (…)
Am reușim să ne absorbim banii, dar întârzierile nu sunt un lucru bun. Ca atare, ce trebuie să facă România și la următorul buget? Trebuie să accelereze de la începutul bugetului absorbția de fonduri europene. Am fost prea prea întârziați. Ca atare, e clar că, mai ales pe marile proiecte de infrastructură, ai nevoie de colaborare mai mare între instituțiile statului, între ministere, pentru a începe mai rapid absorbția de fonduri europene. Dar, repet, la nu suntem la finalul zilei în coada clasamentului.”
Taxa pe solarii, pregătită în România: „Fermierii trebuie sprijiniți mai mult, nu mai puțin”
Întrebat despre taxa pe solarii pregătită la București, liberalul a transmis că fermierii au făcut deja destul de multe sacrificii:
„Adevărul este următorul: în ultima perioadă, fermierii au trebuit să facă destul de multe sacrificii. Am avut fenomene meteorologice extreme, secetă, inundații, au existat efecte ale schimbărilor de climă, a existat volatilitatea prețurilor la produsele agroalimentare, consecințele invaziei ilegale și legitime a forțelor armate ruse în Ucraina. Ca atare, eu cred și aceasta este și poziția Parlamentului European, că fermierii trebuie sprijiniți mai mult în perioada următoare, nu mai puțin.
Sprijinul pe care îl acordăm fermierilor garantăm milioane de locuri de muncă în sectorul agricol în toată Uniunea Europeană, garantăm dezvoltare rurală și mai ales, garantăm securitate alimentară.
Ca atare, cred că fermierii trebuie ajutați mai mult, nu trebuie împovărați însă în ceea ce privește deciziile ce țin de taxarea și fiscalitatea la nivel național, aici Guvernul se exprimă mai mult. Ecuația nu este simplă. Sunt convins că dacă România ar avea un deficit de 2% nu de 9% Guvernul ar putea fi mai relaxat.”
Editor : A.G.