SUA amenință TikTok cu interzicerea totală. Un proiect de lege a trecut deja de Camera Reprezentanților

Data publicării:
telefon cu aplicația tiktok deschisă, în spate e steagul sua
Foto: Profimedia Images

Camera Reprezentanţilor a adoptat, sâmbătă, un proiect de lege care lansează un ultimatum către TikTok, ce prevede interzicerea aplicaţiei în Statele Unite, cu excepţia cazului în care platforma întrerupe legăturile cu compania-mamă ByteDance şi, în sens mai larg, cu China.

Platforma video este acuzată de oficialii americani că a permis Chinei să-i spioneze şi să-i manipuleze cei 170 de milioane de utilizatori din Statele Unite. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie aprobat și în Senatul Statelor Unite.

Interzicerea TikTok ar „încălca libertatea de exprimare” a 170 de milioane de americani, susțin, însă reprezentanții acestei populare rețele sociale.

Într-un e-mail către AFP, citat de Agerpres, un purtător de cuvânt al platformei a precizat că proiectul de lege privind interdicţia „ar devasta şapte milioane de întreprinderi şi ar închide o platformă care contribuie cu 24 de miliarde de dolari pe an la economia SUA”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...