Un deputat propune zile libere pentru părinți în zilele când școlile sunt închise

Data actualizării: Data publicării:
marian cucsa fb
Foto: Facebook /Marian Cucsa

Deputatul ALDE Marian Cucșa spune că vrea să depună la Parlament un proiect de lege care să acorde zile libere unuia dintre părinți, în situația în care școlile sunt închise din cauza vremii sau în cazul unor „situații extreme”.

marian cucsa 2fb
Foto: Marian Cucsa / Facebook

Cucșa, care este și președintele ALDE, propune ca „unul dintre părinți să aibă dreptul de a sta acasă cu copilul, dacă acesta este mai mic de 10 ani sau dacă este încadrat în categoriila celor cu nevoi speciale. De asemenea, în situația familiilor monoparentale, părintele, care este și tutorele copilului, să aibă liber de la muncă, iar zilele libere să fie plătite normal”, potrivit unui comunicat de presă.

Ninsoarea care a căzut continuu timp de 48 de ore, cel puțin în Timiș, unde m-am aflat la sfârșitulul săptămânii trecute, a cauzat multe neplăceri. Autoritățile au decis închiderea școlilor și grădinițelor timp de două zile. De aici s-a și format o voce comună a părinților care se plângeau atât pe rețelele de socializare, cât și direct mie, că, pur și simplu, nu au cu cine să își lase copiii acasă și m-am gândit că ar fi absolut normal ca statul să le ofere și acestora zile libere, în perioada în care unitățile de învățământ sunt închise”, spune parlamentarul, citat de comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...