Vicepremierul Oana Gheorghiu: Companiile de stat pot fi restructurate, dar nu prin gesturi bruşte sau decizii luate pe genunchi

Data publicării:
oana gheorghiu in sedinta de guvern
Foto: gov.ro

Vicepremierul Oana Gheorghiu a vorbit despre restructurarea companiilor de stat, la trei luni de la preluarea mandatului. Ea spune este pentru prima oară, după mulţi ani, când există o acţiune coerentă, coordonată la nivelul guvernului, având ca unic scop analiza şi restructurarea companiilor de stat. Potrivit Oanei Gheorghiu, companiile de stat pot fi restructurate, dar acest lucru nu se face prin gesturi bruşte sau decizii luate pe genunchi.

„Azi se împlinesc 3 luni de când am devenit membră a Guvernului. Sunt conştientă de aşteptările pe care le au oamenii şi de povara resimţită după măsurile dificile, luate anul trecut. Acest Guvern a fost nevoit să repare casa şi să facă curăţenie după ce în ultimii ani, decizii greşite şi lipsa de responsabilitate au lăsat robinetul deschis… A preluat, inevitabil, şi nemulţumirile oamenilor, multe dintre ele justificate. Tocmai de aceea, dacă vrem să nu mai ajungem niciodată aici, ar trebui noi, ca societate, să nu mai permitem nimănui, niciodată să lase robinetul deschis. În aceste trei luni am auzit des întrebări directe: Ce ai făcut? Câte companii ai închis? Câte sinecuri ai eliminat? Sunt întrebări fireşti. Oamenii nu mai au răbdare. Au auzit de prea multe ori, de-a lungul anilor, acelaşi cuvânt: reformă”, a scris Oana Gheorghiu pe Facebook.

„Pentru mulţi dintre noi, „reforma” a devenit aproape un mit, aşa cum bine spunea un coleg din Guvern, un fel de tunelurile dacice din Munţii Bucegi: se vorbeşte mult despre ele, dar nimeni nu le-a văzut cu adevărat. Realitatea este însă mult mai concretă: zeci de ani de ineficienţă, pierderi şi blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat şi servicii publice tot mai slabe pentru oameni. Companiile de stat neperformante trag în jos competitivitatea economiei, iar birocraţia înseamnă pentru noi toţi costuri mai mari, timp pierdut şi oportunităţi ratate”, subliniază vicepremierul, potrivit News.ro.

Oana Gheorghiu arată ce a făcut împreună cu echipa alături de care lucrează, în aceste trei luni: „Am început cu fundaţia. Am început să săpăm, să punem bazele, să ne asigurăm că ceea ce construim acum nu se va prăbuşi peste un an. În aceste 3 luni, asta a însemnat peste 100 de întâlniri de lucru şi şedinţe tehnice cu ministere, agenţii şi experţi, zeci de ore de analiză pe date reale şi un dialog constant cu partenerii instituţionali”.

Potrivit vicepremierului, companiile de stat pot fi restructurate, „cu siguranţă”, dar acest lucru nu se face prin gesturi bruşte sau decizii luate pe genunchi.

„Este nevoie de timp, de analize serioase făcute de specialişti şi de o aliniere reală a celor care, azi, fac parte din Guvern. În aceste luni am înţeles foarte clar că lucrurile ar putea funcţiona mult mai bine în România. Există oameni în aparatul public care muncesc, care îşi doresc ca lucrurile să meargă, care înţeleg nevoile oamenilor. Ceea ce a lipsit, însă, este un ingredient esenţial: lideri care să tragă în aceeaşi direcţie, dincolo de interese de grup, de partid sau personale. Lideri care să înţeleagă că au o şansă reală, poate una rară, de a pune România pe un drum corect şi stabil. Nu sunt un politician în sensul clasic al cuvântului şi nu încerc să devin unul. Nu voi cosmetiza realitatea şi nu voi spune că, în trei luni, am eliminat pierderile sau am desfiinţat sinecuri. Spun însă că lucrurile pot fi făcute diferit şi că am început să le facem. Sunt paşi mici, e adevărat, dar paşi care pot produce schimbări reale, dacă sunt duşi până la capăt. Schimbările care rezistă nu se fac peste noapte, nu fără respectarea legii şi nu prin improvizaţie. Se fac cu determinare, perseverenţă şi rezistenţă la frustrare”, menţionează Gheorghiu.

Proiect pilot pentru 22 de companii

Vicepremierul mai arată că România are peste 1.500 de companii de stat, mult prea multe.

„Am început cu un proiect pilot care vizează 22 dintre ele, companii analizate în profunzime, pentru care Guvernul lucrează la a lua decizii de restructurare, închidere, listare sau atragere de parteneri. În aceste trei luni, am avut întâlniri săptămânale de coordonare pe acest proiect şi mai multe runde de discuţii cu aparatul tehnic şi conducerea Secretariatului General al Guvernului, care asigură suportul tehnic al proiectului şi cu ministerele. Este un exerciţiu prin care testăm, în mod real, mecanismele prevăzute în legislaţia actualizată în 2025, pe baza ghidurilor OECD. În luna februarie sunt programate decizii pentru aceste companii, după ce AMEPIP (o agenţie care a devenit cu adevărat funcţională abia spre finalul lui 2025, deşi există de mai bine de doi ani) va prezenta rezultatele analizelor sale. Este pentru prima oară, după mulţi ani, când există o acţiune coerentă, coordonată la nivelul guvernului, având ca unic scop analiza şi restructurarea companiilor de stat”, explică vicepremierul.

Potrivit Oanei Gheorghiu, „statul trebuie să înţeleagă că rolul său este acela de acţionar responsabil, nu de manager slab iar conducerea companiilor este rolul profesioniştilor”.

„Statul trebuie să fie prezent acolo unde este nevoie de serviciu public, unde există un interes strategic sau unde este necesar un echilibru de piaţă. Nu trebuie să fie acţionar de dragul de a fi sau pentru a crea poziţii confortabile, ci acolo unde aduce valoare reală pentru cetăţeni. Aceasta este viziunea după care mă ghidez şi care sper să aducă inspiraţie în perioada mandatului meu. Un stat care îşi reformează companiile publice transmite un mesaj clar către economie: ne respectăm resursele, contribuabilii şi partenerii de afaceri”, adaugă Gheorghiu.

Ea menţionează că, în paralel cu reforma companiilor de stat, coordonează, împreună cu echipa din cabinet, debirocratizarea şi digitalizarea.

„Sunt două cuvinte folosite excesiv, în care mulţi oameni au obosit să mai creadă. Tocmai de aceea, contează mai mult ce facem decât ce spunem. În aceste luni, am avut întâlniri de lucru cu mediul privat şi cu specialişti IT, precum şi şedinţe interministeriale pentru accelerarea proiectelor digitale. Am reluat, alături de ministrul Irineu Darău, discuţiile despre democratizarea semnăturii digitale şi sper ca normele mult aşteptate să fie publicate curând. Am redeschis consultările privind portofelul digital, care trebuie să devină funcţional până la finalul anului şi care va simplifica viaţa tuturor, oferind acces într-un singur loc la documente esenţiale şi un control mai bun asupra propriilor date”, spune oana Gheorghiu.

„Nu promit miracole, ele nu există”

Vicepremierul anunţă că urmează şi alte iniţiative care să apropie cetăţeanul de decizia publică, despre care vor vorbi la momentul potrivit.

„Nu promit miracole, ele nu există. Dar există oportunităţi reale: fonduri europene pentru reformă şi digitalizare, presiunea pozitivă a investitorilor şi a pieţelor, un mediu de afaceri matur şi profesionist. Dacă aceste şanse vor fi folosite sau ratate nu mai ţine de context, de scuze sau de trecut, ci de capacitatea tuturor de a lucra împreună, constructiv, cu responsabilitate şi coeziune. Alternativa este cunoscută şi am trăit-o deja: blocaj, risipă şi pierderi pentru toţi. Un singur lucru îl pot garanta: voi folosi mandatul meu pentru a împinge înainte, cu tot ce îmi stă în putere, reforma statului, digitalizarea şi simplificarea, cu respect sincer pentru timpul, banii şi munca fiecăruia dintre voi. Mulţumesc colegilor mei, în primul rând Mădălinei Marcu, cu care fac echipă încă din prima zi, Andreei Semenescu - Consilier de Stat, de curând în echipă, Speranta Munteanu, Cristian Bacanu, Vasile Tiple - Consilieri Onorifici, a căror contribuţie e foarte valoroasă”, completează Oana Gheorghiu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”