Viceprimarul Timișoarei Paula-Ana Romocean (USR) pierde procesul cu ANI, care a găsit-o incompatibilă

Data actualizării: Data publicării:
paula ana romocean
Foto: Facebook

Viceprimarul Timişoarei Paula–Ana Romocean (USR), care a fost declarată în incompatibilitate de către ANI, a pierdut procesul la Curtea de Apel Timişoara, care i-a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată. Decizia Curţii de Apel Timişoara nu este definitivă.

„Respinge acţiunea formulată de reclamanta Romocean Ana Paula în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi 06.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate“, arată judecătorii Curţii de Apel Timişoara.

Paula Romocean poate continua demersul în justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, în perioada 2021-2023, Paula Romocean a fost membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal, în timp ce avea şi funcţie de conducere în partid.

Conform propriei declaraţii de avere, Paula Romocean ar fi încasat o sumă modică drept indemnizaţie de membru în CA al Spitalul Municipal Timişoara, aflat în subordinea Primăriei.

„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2021 – 22 mai 2023, întrucât simultan cu exercitarea funcţiei de membru titular în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a exercitat funcţii în organele de conducere ale Partidului Uniunea Salvaţi România, respectiv funcţia de membru în cadrul Biroului Local Timişoara”, se arată în raportul Agenţiei Naţionale de Integritate.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în parcarea supermarketului. Amenda de 10.000 de lei de care puţini şoferi au habar
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
EI sunt singurii trei oameni din lume care nu au nevoie de pașaport pentru a călători. De ce lor nu li se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja