Video Ministrul Muncii, cu lacrimi în ochi după ce moțiunea împotriva sa a trecut în Senat. „E o nedreptate”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Foto: Digi24

Moțiunea simplă depusă de AUR, SOS și POT împotriva ministrului Muncii a fost în mod surprinzător adoptată. 61 de senatori ai opoziției au votat pentru, în vreme ce doar 59 de aleși ai puterii au votat împotrivă. La finalul ședinței de plen, ministrul Simona Bucura Oprescu a reclamat o nedreptate, aproape cu lacrimi în ochi.

Munca pe care am depus-o în decursul unei îndelungate perioade de timp în politică, în folosul românilor. În toată cariera mea am luptat împotriva nedreptății. Consider că munca pe care am făcut-o e cu adevărat în folosul românilor și ce s-a întâmplat azi e o nedreptate”, a spus Bucura Oprescu.

Partidele din coaliția de guvernare, PSD, PNL și UDMR, au împreună 68 de senatori dintre care doar 62 au fost prezenți, însă nu toți au votat împotriva moțiunii intitulate „Sistemul de pensii – un joc de-a alba-neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri”.

Alături de AUR, SOS și POT, toți cei 19 senatori au USR au votat și ei în favoarea moțiunii. Potrivit regulamentului celor două Camere ale Parlamentului, adoptarea moţiunii simple nu are ca efect demiterea ministrului în cauză.

AUR a cerut, totuși, demisia Simonei Bucura Oprescu, după votul dat de senatori.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”