Premierul irakian Ali al-Zaidi merge la Washington pentru o întâlnire cu Trump, după promisiunea de a dezarma grupările pro-iraniene

Data publicării:
photo-collage.png - 2026-07-12T190154.465
Premierul irakian Ali al-Zaidi. Foto Profimedia

Premierul irakian Ali al-Zaidi va efectua săptămâna viitoare prima sa vizită oficială în străinătate de la preluarea mandatului, urmând să se întâlnească la Washington cu preşedintele american Donald Trump. Vizita are loc în contextul presiunilor exercitate de SUA asupra Bagdadului pentru dezarmarea grupărilor pro-iraniene din Irak, relatează AFP și Agerpres.

Al-Zaidi a ajuns la putere în aprilie cu sprijinul preşedintelui american, în timp ce Statele Unite fac presiuni asupra Bagdadului pentru a dezarma grupările pro-iraniene, acuzate de comiterea a sute de atacuri asupra infrastructurii americane din Irak în timpul războiului din Orientul Mijlociu, declanşat la sfârşitul lunii februarie.

Premierul irakian „va merge luni la Washington, însoţit de o delegaţie la nivel înalt, la invitaţia preşedintelui SUA”, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Haidar al-Aboudi, fără a preciza când va avea loc întâlnirea cu Donald Trump.

Discuţiile se vor concentra pe „consolidarea relaţiilor economice şi a investiţiilor”, în special în sectorul petrolului şi energiei, a declarat el într-o conferinţă de presă.

În timpul vizitei sale de o săptămână, premierul irakian speră să atragă investitori, în condiţiile în care ţara sa are nevoie urgentă să-şi relanseze economia, grav afectată de oprirea exporturilor de petrol din cauza ostilităţilor din regiune.

Monopolul de stat asupra armelor este o condiţie prealabilă necesară pentru „asigurarea stabilităţii interne şi atragerea investitorilor capabili să stimuleze economia”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Ali al-Zaidi a promis că va dezarma grupările pro-iraniene, deşi unele facţiuni foarte puternice se opun.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...