România renunță la interzicerea exportului de cereale. Ordonanța Militară 9 elimină prevederile Ordonanței Militare 8

Data actualizării: Data publicării:
Pouring corn grain into tractor trailer
Foto: Gettyimages

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat joi adoptarea unei noi Ordonanțe Militare. Ordonanța Militară 9 prelungește interzicerea zborurilor spre mai multe țări și elimină prevederile privind interzicerea exportului de cereale, prevăzute în Ordonanța Militară 8.

„Un alt punct important se referă la interzicerea exportului de grâu și produse derivate, care a fost precizată și impusă în Ordonanța Militară 8. Articolele care interzic acest export își încetează aplicabilitatea, pentru că în urma discuțiile s-a reușit perspectiva și s-a clarificat achizița necesară pentru completarea rezervei de stat, astfel încât securitatea alimentară să fie asigurată până la următoarea recoltă. Nu mai este interzis acest export”, a precizat ministrul.

În urmă cu o săptămână România suspenda exportul pentru mai multe produse agroalimentare, precum grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, ulei de seminţe şi zahăr. „Crește teama că va apărea o criză alimentară”, scria Bloomberg, despre decizia luată de guvern.

De asemenea, Ordonanța Militară 9 prelungește cu 14 zile interzicerea zborurilor spre și dinspre Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran , Italia, Franța și Germania. 

O altă reglementare prevăzută în noua ordonanță militară este excepția de la normele de izolare și pentru navigatori. „Dacă nu prezintă simptome toate echipajele îndeplinesc aceleași condiții ca și șoferii de la camioanele de marfă”, a declarat ministrul.

Totodată, lucrătorii tranfrontalieri care muncesc în Bulgaria sunt și ei exceptați de la izolare dacă nu prezintă simptome, exact cum s-a întâmplat cu cei din zona frontierei cu Ungaria.

„Un alt punct important în analiză a fost cel cu privire la piețe. Ele rămân deschise și în această perioadă, cu condiția respectării tuturor reglementărilor Ordonanțelor Militare”, a mai declarat Vela.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea Alinei Gorghiu, propusă vicepremier în Guvernul Veștea. Câți bani are în conturi și investiții
Digi FM
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și pâinea e scumpă, și apartamentele. Nu se...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, cea mai senzuală mireasă. Rochie mulată cu spatele gol și o atitudine de superstar
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amber Heard, apariție rară alături de fiica sa în Spania. Cum arată Oonagh la cinci ani
Adevarul
Țara preferată de mii de români pentru vacanța de vară, lovită de scumpiri. Cât au crescut prețurile
Newsweek
Germanii vor ieși la pensie la 70 ani. România spre același scenariu, deși politicenii nu recunosc. De ce?
Digi FM
Celebra clădire în formă de coș de picnic din SUA este de vânzare: cât costă construcția cu mânere de 75 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Au găsit veriga lipsă? Cercetătorii propun o explicație radicală pentru apariția vieții pe Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Cuvinte dure ale unui regizor la adresa lui Val Kilmer: „A fost cel mai rău om pe care l-am cunoscut”
UTV
Kim Kardashian și-a schimbat radical look-ul. Vedeta a apărut cu un bob blond platinat inspirat de Marilyn...